Ceremonia de deschidere oficială a Festivalului Patrimoniului Oaşului “Zestrea Oaşului” a avut loc pe scena amplasată în centrul orașului, primarul Aurelia Fedorca invitându-l pe Liviu Dragnea pe scenă pentru a adresa câteva cuvinte negreştenilor.
Vicepremierul a preferat să nu transmită mesaje politice şi să vorbească doar de investiţiile din Negreşti-Oaş: luni se va semna ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a DN 19 Negreşti-Oaş – Sighet, au fost semnate câteva contracte de modernizare drumuri, urmează alocarea de noi bani pentru asfaltări, se va realiza un centru multicultural ce cuprinde bibliotecă, cinematograf, sală de spectacole şi parcare subterană, în valoare de 14 milioane, se va moderniza și extinde clădirea Serviciului de Paşapoarte, vor fi reabilitate două şcoli, vor fi reabilitate termic toate blocurile, se vor aloca fonduri pentru dotarea cu aparatură a Spitalului Negrești Oaș, se va moderniza stadionul. Liviu Dragnea a dat asigurări că pârtia de schi de la Luna Şes va fi finalizată.
Vicepremierul doreşte ca în doi ani de zile Negrești Oaș să fie unul din cele mai frumoase oraşe din ţară.
„Investiţiile de care am vorbit, care sunt în derulare, care s-au realizat şi care urmează să se realizeze prin contractele pe care le vom semna începând de mâine însumează peste 2.500 de miliarde de lei vechi. Nu este un cadou, este un model de dezvoltare pentru un oraş, pentru un loc care merită“, a punctat Liviu Dragnea.
După discursul oficialului, primarul Aurelia Fedorca a dat citire hotărârii de Consiliu Local prin care „se acordă titlul de cetăţean de onoare al oraşului Negreşti Oaş domnului prim viceprim-ministru Dragnea Liviu, personalitate marcantă a administraţiei publice locale din România pentru sprijinul acordat în dezvoltarea oraşului Negreşti Oaş”.
Vicepremierul s-a declarat copleşit de primirea acestei distincții, el fiind de părere că „fiecare cetăţean din acest oraş este un cetăţean de onoare”.
Liviu Dragnea a mai ajutat-o pe primăriţă să înmâneze premii elevilor buni la învăţătură, primul fiind campionul mondial la matematică Andrei Bud, reprezentanţilor cluburilor sportive şi cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
De menţionat este faptul că la deschidere au fost prezente oficialităţile locale şi foarte mulți membri PSD, lipsind reprezentanții Alianței Creștin Liberale Satu Mare, care au anunţat că protestează astfel faţă de faptul că deschiderea oficială a sărbătorii a avut loc cu întârziere, față de “bătaia de joc a celor de la putere la adresa cetățenilor prezenți la fața locului, în așteptarea evenimentului”.
“Nici în cursul zilei de sâmbătă și nici duminică, manifestările din cadrul festivalului nu au început la timp, conform programului oficial, sau nu au avut loc sau s-a schimbat locația. Puterea fuge de oameni, iar minciuna se confirmă!”, a precizat conducerea ACL Satu Mare.