Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

O nouă confruntare între putere și opoziție în Consiliul Județean

Consiliul Judetean (37)O nouă confruntare între consilierii din opoziție, cei aparținând PDL, și conducerea consiliului județean, formată din președintele Adrian Ștef și Mircea Govor, a avut loc în timpul ședinței de astăzi.

Vicepreședintele Mircea Govor i-a amintit consilierului Adrian Cozma că modernizarea DJ 193 A Satu Mare – Homoroade – Socond – Răteşti a fost votată de toţi consilierii judeţeni şi este pe lista celor 56 de contracte finanţate de către Ministerul Dezvoltării. Răspunsul a venit după ce într-o conferinţă de presă Adrian Cozma a afirmat că această investiţie ar fi doar o promisiuni electorală şi a dar asigurări că lucrarea se va face.

Adrian Cozma a transmis conducerii CJ să nu mai ia în nume personal poziţia opoziţiei, într-un stat democrat rolul acesteia fiind de a critica, de a scoate în evidenţă unele dubii cu privire la proiecte. El a reamintit faptul că din 2012 se promite realizarea centurii de ocolire şi încă nici nu au început lucrările.

Consiliul Judetean (7)

Preşedintele Adrian Ştef a subliniat că licitarea centurii ţine de birocraţie, arătându-se convins că lansarea licitaţiei va avea loc cât de curând. El a solicitat consilierilor PDL să amintească şi de realizări, invitându-i să felicite conducerea judeţului atunci când va fi realizată centura.

În glumă, Mircea Govor a încheiat că în 2016 îi va lua în PSD pe toţi consilierii dacă vor acest lucru.

8 comentarii

  1. Marius Răspunde

    Ce cretin e si Adrian Cozma asta, numai gura e de el, sa se bage in seama si el…daca vrea sa fie ceva concret sa faca sesizari la DNA cu privire la licitatiile cu dedicatie de la Consiliul Judetean, daca tot vrea sa faca opozitie, nu povesti de adormit copiii, ce tot zic ei prin conferinte de presa…mai ales ca e si avocat…

    • Dana Răspunde

      ma rog la D-zeu ca Adrian Stef sa mai aiba 5 mandate !!! 🙂 e singurul care poate sa mai faca ceva in judetul nostru !!! acest judet care a fost distrus de UDMR si PDL mai are o singura sansa : Adrian Stef, singurul om capabil !!! 🙂

  2. satmarean 2014 Răspunde

    Si revine din nou expresia ” adriane (stef)nici nu sti ,cat de mic incepi sa fi! Stef marioneta psd,carne de tun pt govor! Sa-i vedeti pe acesti 2 ciudati ,cum se vor da in gat pe la DNA! Asteptam cu interes momentul! ”Sunt mandru ca nu sunt psd-ist”! Multumesc parintilor mei ca mi-au dat asemenea educatie!

  3. Fuctionar public Răspunde

    ma uit cu groaza la cei din PDL care au taiat salariile si pensiile vin acum sa ne cerseasca voturile cred ca e momentul sa le dam o lectie (baietilor destepti din energie , pocaitilor )…………

  4. deja Răspunde

    deja stef l-a dat in primire pe govor la dna , atentie mircea

  5. brigheta Răspunde

    adisor e frumos si il iubesc si el ma iubeste pe mine veri veri muci

  6. Dana Răspunde

    Felicitari Adrian Stef pentru tot ce ai facut pntru acest judet ! multumim pentru implicare si sustinere !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.