PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

O nouă confruntare între putere și opoziție în Consiliul Județean

O nouă confruntare între consilierii din opoziție, cei aparținând PDL, și conducerea consiliului județean, formată din președintele Adrian Ștef și Mircea Govor, a avut loc în timpul ședinței de astăzi.

Vicepreședintele Mircea Govor i-a amintit consilierului Adrian Cozma că modernizarea DJ 193 A Satu Mare – Homoroade – Socond – Răteşti a fost votată de toţi consilierii judeţeni şi este pe lista celor 56 de contracte finanţate de către Ministerul Dezvoltării. Răspunsul a venit după ce într-o conferinţă de presă Adrian Cozma a afirmat că această investiţie ar fi doar o promisiuni electorală şi a dar asigurări că lucrarea se va face.

Adrian Cozma a transmis conducerii CJ să nu mai ia în nume personal poziţia opoziţiei, într-un stat democrat rolul acesteia fiind de a critica, de a scoate în evidenţă unele dubii cu privire la proiecte. El a reamintit faptul că din 2012 se promite realizarea centurii de ocolire şi încă nici nu au început lucrările.

Preşedintele Adrian Ştef a subliniat că licitarea centurii ţine de birocraţie, arătându-se convins că lansarea licitaţiei va avea loc cât de curând. El a solicitat consilierilor PDL să amintească şi de realizări, invitându-i să felicite conducerea judeţului atunci când va fi realizată centura.

În glumă, Mircea Govor a încheiat că în 2016 îi va lua în PSD pe toţi consilierii dacă vor acest lucru.