PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Olimpia: Valter Heil, liber de contract

Fundașul sătmărean Valter Heil pare a avea cale liberă spre un transfer la Olimpia Satu Mare.

Heil a fost declarat liber de contract şi aşteaptă acum doar documentele oficiale de la FRF pentru a putea semna cu gruparea galben-albastră. Heil a câştigat litigiul cu fosta lui echipă SC Vaslui, acesta reclamând gruparea moldavă la FRF pentru neplata salariilor.

Sezonul trecut, Valter Heil a evoluat sub formă de împrumut la ASA Târgu Mureș.

Tot în această săptămână se va clarifica și situația lui Brata , acesta așteptând o decizie finală de la Pandurii, club cu care se află încă sub contract.

Azi va avea loc o ședinţă la club în care conducerea și antrenorii vor stabili lotul cu care Olimpia va aborda noul sezon. Antrenorul Cosmin Bodea nu-şi ascunde intenţia de a mai aduce doi jucători la Satu Mare care să-i întărească lotul şi să-i ofere garanţia atingerii obiectivelor.

Tot în această săptămână se va lua o decizie şi în privinţa echipei satelit. Exista varianta ca Olimpia cu juniorii republicani  antrenaţi de Cristi Popa să se înscrie în Liga a 4-a şi să atace promovarea. Sau juniorii republicani să se înscrie la nivelul lor de vârstă în campionatul naţional şi să încerce cucerirea titlului şi atunci Olimpia II ar renunţa la locul din liga a 4-a.

Altfel, Olimpia va juca sâmbătă un meci amical la Oradea cu FC Bihor!

Sursa: Florin Mureşan