PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prima grupa din cadrul proiectului ”Bunicii navighează“, iniţiat de PDL Satu Mare, a absolvit cu succes cursul

Primii absolvenți ai cursului din cadrul proiectului ”Bunicii navighează” au fost premiați în data de 07.08.2014 de conducerea și membrii PDL, inițiatori ai acestui proiect.

Acest proiect a început la iniţiativa unui grup de oameni ai partidului nostru în persoana domnilor: Tudor Dragomir, consilier local Feher Doina, Ardelean Henrieta, Figula Claudiu, ajutaţi şi de alţi membri din Biroul Permanent Local al PDL Satu Mare.

Proiectul a avut ca scop iniţierea oamenilor de vârsta a III-a, în tainele lumii virtuale şi suntem mândri că prima grupă de 20 seniori din Satu Mare au absolvit, iar tastatura, ecranul, mouse-ul, internetul au fost numai o parte din termenii noi pe care i-au învăţat.

La festivitatea de premiere au fost invitaţi domnul preşedinte al PDL Satu Mare, Petre Mureşan, doamna președinta a Biroului Permanent Local al PDL Satu Mare, Ileana Blidar, şi secretarul general al PDL Satu Mare Sorin Ghilea. Aceştia au felicitat  cursanţii urându-le să se bucure de beneficiile lumii virtuale.

Domnul preşedinte al ,, Ligii Pensionarilor “,  Mircea Marian, a ţinut să  ia cuvântul mulţumind organizatorilor, exprimându-şi dorinţa în favoarea continuării acestui curs.

Proiectul a avut un real succes şi ne bucurăm că am putut să ajutăm seniorii oraşului nostru in tainele internetului . Menţionăm că acest proiect va continua cu o altă grupă  începând cu luna septembrie iar doritorii se vor putea înscrie la sediul partidului, situat in Piaţa Libertăţii, nr.17, urmând ca tot din toamna să organizăm cursul şi în Carei, şi în Negreşti Oaş.

PDL este alături de pensionari și îi susține!

Sursa: PDL Satu Mare