PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânăr beat a produs un accident și a fugit de la locul faptei

Marţi dimineaţă poliţiştii rutieri negreşteni au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii Gherţa Mică a avut loc un accident de circulaţie. Deplasându-se de îndată la faţa locului oamenii legii au stabilit împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Un tânăr de 20 de ani, a condus autoutilitara marca Ford pe strada Principală din localitate şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca BMW condus regulamentar de către Ionuţ F, în vârstă de 21 de ani. Acesta din urmă a părăsit locul evenimentului imediat după producerea acestuia fără acordul poliţiştilor.

În urma evenimentului a rezultat accidentarea uşoară a unei tinere de 17 ani, pasageră pe locul din dreapta faţă în autoturismul marca BMW.

Oamenii legii au reuşit identificarea şi prinderea conducătorului auto care a părăsit locul accidentului , la scurt timp de la momentul sesizării, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor conducători le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii  efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

 Sursa: IPJ Satu Mare