Ieri, 14 august, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Satu Mare au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu utilaje furate din străinătate.
Astfel, lucrătorii noștri au descoperit la sediul unei firme de pe raza municipiului Satu Mare, un tractor marca John Deere, care figurează în bazele de date ca fiind “bun căutat pentru confiscare” de către autoritățile din Italia.
Unul dintre administratorii firmei, prezent la sediul societății comerciale, a declarat polițiștilor de frontieră că nu știa despre aceste nereguli.
Tractorul, în valoare de aproximativ 30.000 euro, a fost indisponibilizată la sediul poliției de frontieră până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.
Sursa: STPF Satu Mare