Actorii au jucat o scenetă de pantomimă şi au bătut gongul în faţa Palatului Administrativ.
Anterior protestului, aceştia au avut o întâlnire cu prefectul Eugeniu Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mircea Govor, primarul Dorel Coica şi managerul Teatrului, Vasile Ţăran, în care li s-a promis că problema salariilor va fi rezolvată în şedinţa de joi a Consiliului Local. Discuţiile au fost foarte aprinse, actorii fiind revoltaţi pe faptul că nu şi-au primit salariile şi neavând prea mare încredere în promisiunile autorităţilor.
În cadrul întâlnirii, vicepreşedintele Mircea Govor, le-a dat asigurări că dacă Primăria nu va putea să găsească bani de salarii şi pe anul viitor, instituţia va primi finanţarea şi de la Consiliul Judeţean. Govor le-a explicat că trebuie respectaţi anumiţi paşi, trebuie făcută rectificarea de buget în Consiliul Local, după care se deschide linie de creditare şi cel târziu luni, 29 septembrie, salariile vor intra pe carduri.
După mai multe schimburi de replici, în special între primarul Dorel Coica şi actori, sindicaliştii au supus la vot modul în care să se continue protestul, hotărând să picheteze Primăria doar astăzi şi să aştepte rezolvarea problemei.
Trebuie precizat faptul că fostul lider de sindicat, Adriana Boca (Vaida), a demisionat din funcţie deoarece a fost numită director executiv, iar atribuţiile de lider de sindicat au fost preluate de către actriţa Carmen Frăţilă.
“Având în vedere faptul că dl prefect, dl vicepreşedinte al CJ şi dl primar, s-au întâlnit astăzi cu noi, au promis solemn şi în faţa presei că această problemă va fi rezolvată, am hotărât de comun acord că vom face doar astăzi pichetarea, vom suspenda acţiunea până în 30 septembrie şi sperăm că domnii se vor ţine de cuvânt”, a spus Carmen Frăţilă.
În rândul protestatarilor s-au aflat şi consilierii locali Magyar Lorand, Butka Gergo şi Masculic Csaba, care consideră anormal ce se întâmplă la teatru. Aceştia susţin că problema trebuia rezolvată din timp iar conducerea primăriei nu trebuia să aştepte declanşarea acestui scandal.