PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Demonstrații de judo, street workout, skandenberg și flotări în cadrul campaniei “Poți fi și tu campion!”

Un eveniment sportiv inedit s-a desfășurat duminică, 31 august după-amiază, la Ștrandul din Satu Mare (Nord-Vest Termal Park). Cu această ocazie a fost lansată campania “Poți fi și tu campion!”, un eveniment ce își propune atragerea copiilor și tinerilor către sport.

La eveniment au participat nume sonore ale sportului românesc precum: multiplul campion la skandenberg, Radu Valahu, recordman-ul la flotări pe dosul palmelor, Adrian Petre, fondatorul Fitness Urban România, Doru Dorobăț, triplul campion al României la skandenberg, Olimpiu Făt, echipa de judo seniori de la CSM Satu Mare, echipa de judo copii de la CS UNIO Satu Mare și mulți alți sportivi.

În cadrul evenimentului au fost acordate o serie de premii drept recunoaștere pentru activitatea sportivă, respectiv pentru implicarea activă în fenomenul sportiv din Satu Mare și România. Printre cei premiați s-a aflat și președinte CSM Satu Mare, Valeriu Neagu.

În cadrul show-ului au avut loc demonstrații de judo, street workout, skandenberg și flotări.

Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Judo, Primăria Satu Mare, CS Fușle Security și Nord-Vest Termal Park din Satu Mare.