Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Festivalul Muzicii de Stradă. 20 de formaţii au confirmat participarea. Elvis va cânta pe aleea Universului

festivalul muzicii de strada gergo butkaFestivalul Muzicii de Stradă va avea loc în perioada 19-21 septembrie în municipiul Satu Mare, într-un şir lung de evenimente formaţiile urmând să cânte în cartiere, în zonele unde niciodată nu au fost concerte: Aleea Universului, Aleea Milcov sau Piaţa Eroii Revoluţiei. Principalul organizator, consilierul Gergo Butka, alături de reprezentantul sponsorului principal DRAXLMAIER Group, Csilla Fazekas şi cel al școlii private de muzică Netmusic School, Bertici Attila, au prezentat astăzi câteva detalii, într-o conferinţă de presă susţinută în Piaţa Libertăţii.

Gergo Butka a afirmat că acest festival va fi total diferit față de ce s-a organizat până acum, nu vor fi scene super mari, nici majorete, ci un eveniment după modelul celor care se organizează în marile capitale sau în orașul Veszprem din Ungaria, unde a ajuns la a 14-a ediţie şi de unde s-a inspirat.

Pentru acest eveniment nu au fost solicitaţi bani publici, cheltuielile cu transportul formaţiilor, cazarea şi masa fiind asigurate de sponsori.

Festivalul va începe vineri, 19 septembrie pe Aleea Universului, unde oamenii care se întorc de la lucru îl vor putea întâlni pe imitatorul lui Elvis Presley, formaţia Beatles, concertele continuând pe Aleea Milcov şi în Piaţa Eroii Revoluţiei.

Sâmbătă şi duminică muzicienii se vor muta în Piaţa Libertăţii unde, cele peste de 20 formaţii, se vor întrece într-un concurs cu un premiu de 1.000 de euro oferit de Orange Romania.

La nici 3 săptămâni de lansarea oficială, organizatorii au înregistrat deja peste 20 de formații din 5 țări, muzicieni care se vor urca pe mini-scenele sătmărene și vor lupta pentru a câștiga premiul cel mare de 1000 de euro oferit de Orange Romania. Punctajul final se va acorda pe baza votului publicului și a juriului de specialitate, membrii juriului fiind: entertainerul Gabi Jugaru, redactor de emisiuni radio/tv, comedist, muzician, Bartos Erzsebet realizator de emisiuni radio și Adrian Coliță, reprezentant Dynacord România. Înscrierea muzicienilor este posibilă până vineri, 12 septembrie pe pagina oficială a evenimentului www.muzicadestrada.ro

Festivalul Muzicii de Stradă se va organiza în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare. Sponsorul Principal al evenimentului este DRAXLMAIER Group, partenerul tehnic al evenimentului este școala privată de muzică Netmusic School, organizatorii mulțumesc și pe această cale tuturor partenerilor pentru încrederea acordată în realizarea acestui proiect deosebit.

Deocamdată au confirmat participarea Black River Blues Band, New Levites din Bucureşti – gospel la chitară, cu elemente country, Căminul 16 din Cluj-Napoca – pop şi rock, StraightUp – reggae şi ska, Koszika & the Hotshots din Târgu Mures – bossanova şi swing.

Reprezentantul sponsorului principal, Csilla Fazekas, a spus că firma a luat decizia a susţine acest festival datorită ineditului, inovaţiei, a unui eveniment care se anunţă cât se poate de original. Bertici Attila a explicat că de fapt muzica de stradă este destul de grea, nefiind  încă percepută de publicul din România.

Publicul sătmărean va avea parte de o varietate impresionantă de stiluri muzicale, amintim doar câteva formații din cele 20 înregistrate: New Levites din București va interpreta piese gospel și country într-o formă unicată, QuarKtett din Budapesta aduce piese blues&jazz semnate de Muddy Waters sau era târzie a Beatles pe harmonică și vioară, băieții de la Căminul 16 din Cluj-Napoca cântă piese Bon Jovi și alte hituri pop/rock, Koszika &the Hotshots din Târgu Mureș reinventează muzica folclorică cu elemente de funky, jazz și bossanova. Moon folded in Two ivine deasemenea din Târgu Mureș și interpretează piese Bob Dylan, Tracy Chapman iar duelul orădean/sătmărean Jonathan & Mr.F se va constitui expres pentru Festivalul Muzicii de Stradă, pentru a încânta sătmărenii cu improvizații jazz&blues!

Nu vor lipsi nici formațiile sătmărene: Black River Blues Band va crea atmosfera de blues, Florian Acoustic interpretează celebrele piese de rock în formă acustică, DØTS în stilul indie/rock-n-roll, Rollscream interpretează piesele Regelui Elvis Presley, trioul Sunday School cu piese jazz standard, tinerii de la StraightUp vor aduce pe scenele festivalului riddimuri reggae/ska, Jánosi „the One” Csaba va crea atmosferă de party, tinerii de la The Phoenix cu energie pură de rock, dar nu va lipsi nici beatboxul cu Ervin nici prezentările de percuție ale celebrului Csabcsi.

Programul evenimentului: vineri, 19 septembrie se vor amplasa mini-scene în locații deosebite, printre care amintim cartierele Micro 16, Micro 15, Piața Eroilor Revoluției, iar in 20-21 septembrie, sâmbăta și duminica scenele se vor muta în Centrul Istoric, sătmărenii vor avea posibilitatea de a savura diferite stiluri muzicale plimbând pe corso și în parcul central.

2 comentarii

  1. Bluesman Răspunde

    Foarte buna inititativa felicitari organizatorilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.