PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Jucătorii de la Olimpia Satu Mare, sancționați. Salarii reduse cu 30% și fără prime de joc

După două meciuri pierdute în deplasare, conducerea echipei de fotbal Olimpia Satu Mare a luat unele măsuri faţă de jucători. Tuturor jucătorilor le vor fi reduse salariile cu 30% iar primele de joc nu le vor primi numai dacă recuperează cele șase puncte care au fost pierdute până la ora actuală.

Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele executiv al clubului, Dan Băbuț, într-o conferință de presă la care a participat și președintele Consiliului de Administrație, Ioan Câmpan.

”Vom lua măsuri pentru că totuși acest început slab nu este favorabil echipei și trebuie să luăm măsuri, nu drastice, dar trebuie să luăm niște măsuri. Am hotărât împreună cu AGA că vom reduce salariile tuturor jucătorilor cu 30%, dar le vom readuce în condițiile în care vor recupera aceste puncte și echipa va reveni în normalitate, atunci își vor putea recupera acești bani, deocamdată vor fi doar blocați. Plus că nu vor primi prime de joc la meciuri doar atunci când recuperează cele șase puncte care au fost puse în joc până la ora actuală”, a declarat Dan Băbuț.

Deși echipa a avut un rezultat slab în cele două meciuri jucate până acum, președintele executiv a declarat că nu va fi schimbat antrenorul echipei, considerând că echipa a avut doar o fază proastă iar acest lucru se va rezolva.

”Niciun club profesionist din lumea asta nu își schimbă un antrenor după două meciuri la începutul campionatului, asta ar însemna să o luăm de la capăt, să aducem un alt antrenor care să înceapă să își facă stagiul de pregătire, să își pregătească altfel echipa și din nou să avem neconcordanță în echipă și să avem probleme în următoarele etape. Eu zic că a fost o fază mai proastă a echipei, o să își dea seama de treaba asta și vom trece peste”, a spus Dan Băbuț

Referitor la bugetul clubului, Dan Băbuț a menționat că este de 2.200.000 de lei și că s-a mărit cu 300.000 de lei anul acesta pentru copii și juniori. Din această sumă 150.000 lei sunt pentru copii și juniori. Vizavi de salariile jucătorilor președintele a declarat că salariul mediu al lotului este de 2.700 de lei iar salariul antrenorului este cu 500 de lei mai mic decât a fost cel al antrenorului de dinainte.

Președintele Consiliului de Administrație, Ioan Câmpan, a declarat că dacă la sfârșitul campionatului echipa termină sub locurile 3- 5 își dă demisia.

”Dacă anul viitor la sfârșitul campionatului terminăm sub locurile 3- 5 eu personal mă ridic și plec”, a spus Ioan Câmpean.  

În încheierea conferinței, președintele executiv a mai declarat că echipa trebuie să își revină iar obiectivul pe care îl are este acela de a se clasa echipa în primele șase locuri la sfârșitul campionatului.