PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lucrările pentru centura municipiului Satu Mare au fost scoase la licitație

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunţul de atribuire a contractului „Proiectare şi execuţie varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”.

Contractul este unul de tip proiectare şi execuţie, iar lucrările principale din cadrul acestui contract constau în realizarea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare. Valoarea estimată a contractului este între 559.206.491  și  655.160.936,8 RON, include şi suma de 50.646.694 lei fără TVA reprezentând cheltuieli diverse şi neprevăzute în procent de 10% din valoarea estimată a contractului.

Autoritatea Contractantă solicită garanție de participare eliberată în numele ofertantului, care va fi emisă de către o societate bancară/ societate asigurări, în cuantum de 9.600.000 lei. Garanția de participare poate fi eliberată în numele ofertantului și în Euro, în cuantum de 2.169.540,55 Euro, calculat la un curs mediu afișat de BNR, aferent lunii august 2014, de 1 Euro = 4,4249 Lei.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente: 10.11.2014, ora 15:59. Termenul  limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare 10.11.2014, ora 16:00. În data de 11 noiembrie, ora 10:00 la sediul CNADNR SA, Bd. Dinicu Golescu, nr. 38, Sector 1, București, se vor deschide ofertele participante la licitație.

Traseul centurii municipiului Satu Mare începe din DN 19A și are o direcție S-N de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19. Această intersecţie va fi amenajată denivelat cu un pasaj superior având lungimea de 63,00 m, inclusiv realizarea unei intersecţii la nivel.

Varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea de 640,85 m (inclusiv viaductele de acces la pod) între digurile de apărare ale municipiului. După traversarea râului Someş, varianta de ocolire intersectează DN 19A unde va fi amenajată o intersecţie la nivel tip giraţie.

Centura municipiului Satu Mare va fi finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Transport – POS Transport.