Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Măsuri urgente pentru combaterea ambroziei la Satu Mare

AmbrosiaPrefectul Eugeniu Avram a convocat pentru astăzi o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a discuta despre combaterea ambroziei, planta al cărei polen provoacă foarte multe îmbolnăviri.

Prefectul a prezentat situaţia din judeţ şi a supus votului o hotărâre prin care li se va cere primăriilor să cureţe terenurile de vegetaţie, astfel încât să fie combătută ambrozia, ce provoacă alergii, rinită sau conjunctivită.

Potrivit hotărârii adoptate, autorităţile locale trebuie să ia măsurile necesare şi să adopte un plan anual de acţiuni. Astfel, se cere găsirea sau smulgerea plantei, efectuarea de lucrări mecanizate la sol sau erbicidarea terenurilor.

Prefectura va informa Ministerul Mediului și va cere luarea unor măsuri la nivel național, având în vedere că Satu Mare nu este singurul județ care se confruntă cu această problemă.

“Este o situaţie de urgenţă, nu întâmplător o discutăm în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă”, a subliniat Eugeniu Avram.

În intervenția sa, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Elisabeta Bekessy, a amintit că din 2010 se trimit adrese la Ministerul Mediului pentru adoptarea unor măsuri dar nu s-a făcut nimic. Aceasta consideră că proprietarii care nu-și întrețin terenurile ar trebui amendați, iar autoritățile locale să fie obligate să întrețină corespunzător spațiile publice.

Răspândirea ambroziei nu a scăpat de sub control doar în România, în Ungaria gradul de poluare fiind foarte mare. Pe o scară de la 1 la 4, ambrozia este pe locul 4.

3 comentarii

  1. pompier Răspunde

    Astfel se cere gasirea sau smulgerea plantei!!!!Adica daca nu o gasesc s-o smulga??!!ATENTIE LA EXPRIMARE!

  2. Csaba Gajdos Răspunde

    Din pacate Satu Mare a ajuns sa fie plin de buruieni, gunoi, cersetori, cladiri in lasate paragina…. 🙁

  3. zeus Răspunde

    de cind tot zice biata directoare de la mediu despre asta…dar trebuia sa fie initiativa alesilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.