Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Percheziţii în Lazuri. Poliţiştii au descoperit un magazin improvizat (FOTO)

foto Lazuri 1Poliţiştii sătmăreni de investigarea fraudelor au efectuat 2 percheziţii în localitatea Lazuri, în urma cărora au descoperit şi ridicat ţigări, tutun vrac, cafea şi produse alimentare de contrabandă.

La data de 18 septembrie a.c., poliţiştii Serviciilor de Investigare a Fraudelor şi de Acţiuni Speciale – I.P.J. Satu Mare au efectuat 2  percheziţii domiciliare pe raza localităţii Lazuri, pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane, o femeie de 60 de ani şi un bărbat de 37 de ani, bănuite de evaziune fiscală cu produse de contrabandă.

Astfel, a fost descoperit un magazin improvizat care funcţiona fără autorizaţii legale şi în care se comercializau produse alimentare şi de uz casnic din Ucraina, Germania şi Ungaria, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.

De asemenea, au fost descoperite şi ridicate 37.000 de fire de ţigarete, 91 de kilograme de cafea, 15 kilograme de tutun vrac, 13 aparate pentru fabricarea ţigaretelor, peste 30 de kilograme de detergenţi, 35 de kilograme de paste făinoase şi alte produse alimentare.

Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, bunurile descoperite find ridicate în vederea confiscării.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

Sursa: Poliţia Satu Mare

5 comentarii

  1. mos craciun Răspunde

    wow au gasit traficanti de tigari conserve cafea niste tigari. Felicitari pt munca asidua :))

  2. lazarean Răspunde

    Magazinu asta functioneaza de 15 ani, toata suflarea lazareana stie

  3. satmarean Răspunde

    De 15 ani functiona? Comandantul politiei SM,nu sta in Lazuri? Nu a stiut de aceasta sandrama? Din articol reiese ca politia SM impreuna cu DIPI au intervenit. Ce a facut politia Lazuri in acest timp( 15 ani)? Oare nu cumva dealungul timpului unii au luat o mica atentie (spaguta ) ca sa inchida ochii? Interesant!

  4. lazari fiu Răspunde

    Aicea sus pe Lazari stie toti ke magazinu este a lui szepti si el vinde motorina din rusie si ajutat la el vinde si politaiu zoli ala grasa.Ala zoli stiut la el ke szepti vinde motorna ke vinde si el la traktorista es oameni care face agrikole si nevasta lui care lucra la primarie aduce si el de la rusia tate cele oloi,tukor,motorina ,tukorka si tate cele no.Ala politaiu stiut la el da tacut si vindut si el tate ce vinde szepti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.