Din cercetările efectuate s-a stabilit reclamanta, împreună cu concubinul său şi un alt prieten se aflau în curtea locuinţei femeii, la un moment dat pe fondul consumului de alcool între cei 2 bărbaţi a intervenit un conflict spontan, iar în timpul conflictului Janko B i-ar fi aplicat lui Gheorghe A. o lovitură cu un obiect dur, respectiv bâtă, la nivelul capului.
La faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă care a acordat primul ajutor victimei, dar acesta a refuzat deplasarea la unitatea medicală. Agresorul în vârstă de 23 de ani este cercetat în stare de libertate.
În acest caz oamenii legii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Sursa: IPJ Satu Mare