Evenimentul intitulat ”45 de ani ( de chitară…teatru)- 60 de ani ( în…buletin)- 45 de kg ( cu chitară cu tot!)”. Este un spectacol dedicat împlinirii…dimensiunilor menționate!.
Alături de Cristian Dan vor participa Gyure Achim, Sorin Berindei, Vali Petruț, Sebi David, Peter Anderco, Cserey Csabi, Daniel ”Mugurel” Mogoșanu.
Cristian Dan s-a născut în 26 septembrie 1954 la Râmnicu Vâlcea. Primul spectacol de teatru profesionist în care a jucat a fost în 24 ianuarie 1969, spectacolul cu piesa “Haiducii” de Victor Eftimiu, în regia lui Mihai Raicu.
În mai 1970, a avut primul ”concert” ca și chitarist în clubul ”Poteci” de la actualul Colegiu Doamna Stanca, împreună cu formația ”Poteci”.
Artistul a jucat în peste 80 de piese pe scena Teatrului de Nord, interpretând atât personaje din povești (Muck cel Mic, Capra cu trei iezi…) cât și personaje în comedii spumoase, fiind întotdeauna foarte ”bine văzut” (!) de public. Deasemenea a colaborat și cu alte teatre din țară, un exemplu este Teatrul Național din Târgu Mureș.
Cristian Dan a cântat în mai multe trupe sătmărene: Meridiane, Meridiane 23 și Nord Ton, chitară solo și voce. A primit și premii la Festivalul muzicii tinere de la Miercurea Ciuc, la Festivalul Național al Artei Studențești, la Festivalul Steaua Sătmarului iar în anii 80 a fost prezent în topurile Radio Cluj și Iași, cu compoziții proprii.