PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ziua pompierilor, marcată la Satu Mare. Doi ofițeri și doi subofițeri au fost avansați în grad

Ziua pompierilor din Romania (4)Festivitatea dedicată Zilei de 13 septembrie ,,Ziua pompierilor din România” a avut loc astăzi la sediul ISU ,,SOMEŞ” Satu Mare. Doi ofițeri și doi subofițeri au fost avansați în grad.

La această manifestare au participat prefectul Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, primarul Dorel Coica, precum şi primari din judeţ, comandanţi ai unităţilor militare din Satu Mare și conducători de instituţii.

Inspectorul șef ISU Someș Satu Mare, Dan Gheorghe în deschiderea festivității a amintit de lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de Compania de Pompieri din Bucureşti împotriva trupelor venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română, moment semnificativ al istoriei naţionale care astăzi  împlinește 166 de ani. Totodată, prefectul Eugeniu Avram a dat citire mesajului scris de către viceprim-ministrul Guvernului României, Gabriel Oprea.

Cu ocazia acestui eveniment au fost premiate echipajele de pompieri care au participat la concursurile profesioniste pentru situații de urgență desfășurate în județul Maramureș. Aceștia au fost recompensați și premiați de către primarul, Dorel Coica. În semn de recunoștință, primarul a primit din partea Revistei Pompierilor o diplomă pentru buna colaborare și sprijinul în situații de urgență iar din partea inspectoratului o distincție.

De asemenea cu prilejul Zilei pompierilor din România s-a înaintat în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, ofițerii: maior Ulici Aurel Constantin și locotenent Pop Adriana Valentina și subofițerii: plutonier maior Gavrilă Alin și plutonier Moș Olimpiu Flaviu.

În cadrul evenimentului, inspectorul șef, Dan Gheorghe i-a mulțumit personal președintelui Consiliului Județean, Adrian Ștef pentru implicarea de care a dat dovadă vizavi de solicitările și nevoile pe care instituția le are, mai exact oferirea de către Consiliul Județean a unor premii pentru câștigătorii concursurilor profesionale cu cadrele și servicile de urgență. Ca drept mulțumire, atât președintele CJ, Adrian Ștef cât și prefectul Eugeniu Avram au primit din partea inspectorului șef diplome și dinstincții din partea instituției.

După festivitate, manifestare și-a reluat cursul cu exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii de luptă iar pentru pompieri s-a pregătit un concurs culinar.

 

                                                                         

 

 

 

Exit mobile version