PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident cu trei victime, în Halmeu

La data de 11 octombrie, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DN 1C.

Din verificările efectuate s-a constatat că Ovidiu T. de 29 de ani a condus autoturismul marca VW pe raza localităţii Halmeu din judeţul Satu Mare şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia. Accidentul s-a produs  pe fondul neasigurării  corespunzătoare  la efectuarea manevrei de depăşire a acestui autoturism,  care circula în faţa sa,  şi care era condus de Dorin L. Nici autoturismul Dacia, de asemenea, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers prin viraj la stânga.

În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a  conducătorului autoturismului marca Dacia şi a unui pasager minor în vârstă de 7 ani,  din acelaşi autoturism.

Toate cele 3 persoane implicate în accident au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru îngrijiri medicale, însă în urma investigaţiilor  medicale efectuate nu a fost necesară rămânerea sub supraveghere medicală  a nici uneia dintre ele.

Sursa: IPJ Satu Mare