PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident mortal la Micula. O mamă și un copil au decedat pe loc (UPDATE)

Azi în jurul orei 12,20 dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident feroviar pe raza localităţii Micula.

Deplasându-se de îndată la faţa locului oamenii legii au constatat din primele cercetări efectuate că în continuarea  străzii  Gatele din localitate, zonă în care nu se mai află imobile  o femeie în vârstă de 24 de ani a condus autoturismul marca Peugeot iar pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului de trecere la nivel cu cale ferată, trecere semnalizată cu indicator,  a fost acroşată de o locomotivă aparţinând CFR, care circula pe ruta Halmeu-Satu Mare.

Din nefericire în urma impactului femeia şi copilul ei  în vârstă de 9 ani şi-au pierdut viaţa, iar o fetiţă de 8 ani şi o tânără de 16 ani au fost rănite. Cele două fete au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Din verificările efectuate de oamenii legii a rezultat faptul că femeia nu poseda permis de conducere de nici o categorie, de asemenea autoturismul nu era înmatriculat şi avea aplicate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare, respectiv acel număr era atribuit unui alt autovehicul.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Detaşamentul de Pompieri Satu Mare  a intervenit cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD sub comanda  Plt.maj. Ceh Ovidiu, în Comuna Micula la Pasaj cale ferată Micula-Botiz la km 798+500, pentru  accidentul feroviar.  

Ajunşi la locul intervenţiei la ora 12.36 pompierii militari au constatat că în autoturism s-au aflat 4 persoane, iar în urma coleziunii  cu locomotiva de tren două persoane erau decedate.

S-a acționat cu ajutorul accesoriilor din dotare pentru descarcerarea persoanelor și acordarea primului ajutor acordat victimelor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.