PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ambasadorul Chinei, interesat de investiţii în Satu Mare

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România, Huo Yuzhen, a efectuat astăzi o vizită în judeţul Satu Mare la invitaţia primarului Dorel Coica, delegația fiind primită de către autorităţile locale.

Timp de o oră şi jumătate prefectul Eugeniu Avram, primarul Dorel Coica, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor, deputatul Octavian Petric, secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză au făcut delegaţiei chineze o prezentare a municipiului şi judeţului, dar şi a investitorilor din judeţ.

Prefectul a declarat după întâlnire că aceasta a fost una dintre cele mai aplicate avute cu ambasadele din România.

Am avut o întâlnire foarte fructuoasă, am reuşit prin imagini să facem cât mai atractivă documentaţia despre judeţul nostru. Sper şi cred că se va îndrepta cât mai mult spre Satu Mare întrucât nu avem investitori chinezi, iar investitorii chinezi sunt remarcaţi din punctul de vedere al promptitudinii, corectitudinii şi a eficienţei în activitate“, a spus Avram.

Primarul Dorel Coica a spus că s-au discutat teme multiple, inclusiv despre construirea celui de-al treilea pod, despre medicina tradiţională chinezească, despre posibilitatea creării unei legături aeriene între Satu Mare și China.

Mă bucur că are acelaşi punct de vedere că între poporul român şi chinez este o relaţie de prietenie de peste 65 de ani şi că dorim reciproc să dezvoltăm aceste relaţii în continuare. Dânsa ne-a invitat să mergem la ambasadă cu proiecte pe care să le poată prezenta investitorilor chinezi. Am simţit cu toţi că există o deschidere din partea doamnei ambasador pentru a intra într-o relaţie cu Satu Mare. S-a pus problema despre apa termală, investiţii în turism, am dat o sugestie că se poate face agricultură intensivă la nivelul judeţului Satu Mare folosirea apei termale pentru încălzire în sere, care pot să aibă producţie 365 de zile”, a declarat primarul Dorel Coica.

Ambasadoarea s-a arătat interesantă în primul rând de o colaborare în agricultură, în sensul cultivării de plante medicinale şi construirii unei fabrici de procesare.