PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bebelușul alăptat de mama consumatoare de cannabis avea droguri în sânge

bebelusBebelușul în vârstă de două luni, găsit la perchezițiile de joi efectuate de DIICOT, avea în sânge o substanță activă din cannabis.

Procurorii care au făcut percheziţiile, într-un cazul de trafic de droguri, au găsit bebeluşul la mama lui, consumatoare de cannabis, iar reprezentanţi ai DGASPC Satu Mare l-au dus pe copil la spital, unde medicii i-au făcut investigaţii amănunţite. Bebeluşul a fost găsit pozitiv cu tetrahidrocanabinol, substanţă care, susţin anchetatorii, i-a ajuns în sânge după ce a fost alăptat de mamă.

În prezent, copilul se află în afara oricărui pericol şi a fost dat de Protecţia Copilului în grija uneia dintre bunici, care este medic stomatolog.

Tatăl copilului, care deținea cultura de cannabis de pe acoperișul blocului, a fost dus la instanță cu propunerea de arestare iar judecătoria a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Alți doi suspecți au fost reținuți.

Ieri procurorii au găsit, pe acoperişul unui bloc, patru plante mature, care aveau, în total, aproximativ 3,5 kilograme de masă verde, iar în casa unuia dintre suspecţi au fost depistate 60 de grame de cannabis uscat, porţionat şi pregătit pentru vânzare. Bebeluşul găsit cu ocazia percheziţiilor era mai tot timpul adormit, prezenta stări de moleşeală, nu plângea şi nu se comporta firesc raportat la vârsta sa. Procurorii DIICOT au anunţat Protecţia Copilului, pentru a lua măsurile legale ce se impun în acest caz, în speţă decăderea mamei din drepturile părinteşti, cu asigurarea protecţiei minorului.

Exit mobile version