La Carei, ”trupa albastră„ în frunte cu președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a împărțit materiale electorale producătorilor și cumpărătorilor, iar mesajul care s-a desprins din discuțiile cu acestea a fost acela că Tăriceanu este cea mai bună soluție pentru președinția României, în condițiile în care, ceilalți candidați care ar mai putea conta, au serioase probleme privind compatibilitatea sau depedența față de grupurile de interese.
”Călin Popescu Tăriceanu îmi pare a fi un candidat matur, corect, echilibrat, cu o experiență demonstrată în planul guvernamental. Dar mai important decât orice, este faptul că Tăriceanu și-a exercitat puterea și priceperea politică în folosul cetățenilor, a clasei de mijloc, a pensionarilor, a românilor, în general!” a mărturisit Vasile Bontea, fost maistru tâmplar.
La piața din Tășnad, echipa lui Tăriceanu s-a bucurat de aceeași prietenoasă primire, semn că nici tășnădenii nu au uitat că Tăriceanu a fost un prim ministru care s-a străduit să aducă bunăstarea în casa fiecărui cetățean al României.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a stat de vorbă cu oamenii aflați în piață.
”Noi, domnule președinte Ștef, v-am votat acum doi ani, și nu am greșit. Și credem că nu vom greși nici acum, când ne îndemnați să-l votăm pe Călin Popescu Tăriceanu. Numai să-l ajute Dumnezeu să ajungă acolo unde trabă, că-i un om care l-o ajutat pe tot românul!” a mărturisit Raveica Roman.
Echipa lui Tăriceanu a distribuit și aici materiale electorale, primite cu interes și bucurie de toți cei prezenți.
Sursa: Departamentul de Comunicare al Partidului Liberal Reformator