Astfel, luni, 20 octombrie 2014, cu începere de la ora 9:00, peste 20 de jandarmi se vor prezenta la Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare pentru a dona sânge, din dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.
Sub deviza „Un strop de sânge, o şansă la viaţă”cadrele au înţeles să participe la aceasta acţiune de într-ajutorare a semenilor noştri aflaţi în nevoi.
Astfel, până în prezent un număr mare de cadre ale unităţii au răspuns apelului comenzii inspectoratului, de a participa la donare de sânge. Aceştia, în funcţie de disponibilităţile programului de muncă se vor deplasa, pe parcursul următoarelor zile la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, unde, după efectuarea analizelor preliminare li se va recolta sânge.
Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că, sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată.
Această activitate se înscrie în cadrul unei campanii umanitare iniţiată încă din anii trecuţi la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi al Jandarmeriei Române, prin unităţile teritoriale, scopul fiind contribuţia jandarmilor la salvarea vieţilor unor persoane aflate în suferinţă.
Activitatea se va încheia la finele săptămânii, când toţi cei înscrişi pe listele unităţii se vor deplasa la Centrul de Transfuzie.
Sursa: Jandarmeria Satu Mare