PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Jandarmii sătmăreni încep o campanie de donare de sânge

          Incepând de azi, 20 octombrie a.c, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare se implică activ în campania benevolă de donare de sânge, organizată la nivelul unităţii, conştienţi fiind de faptul că  „dăruind o picătură din sângele tău, dai o şansă vieţii aproapelui”.

          Astfel, astăzi  începând cu ora 8,30, un număr de 25 de jandarmi au răspuns apelului făcut de directorul Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare, dr. Doina Crişan şi s-au prezentat pentru a dona sânge, salvând în acest fel pe cei aflaţi în suferinţă. În acest moment judeţul Satu  Mare se confruntă cu o gravă criză de sânge.

          Sub deviza „Un strop de sânge, o şansă la viaţă”  cadrele au înţeles să participe la aceasta acţiune de într-ajutorare a semenilor noştri aflaţi în nevoi.

          Astfel, până în prezent au răspuns prezent, apelului comenzii inspectoratului,  un număr de aproximativ 50 de cadre ale unităţii, care pe parcursul următoarelor  zile, în funcţie de disponibilităţile programului de muncă se vor deplasa la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, unde după efectuarea analizelor preliminare li se va recolta sânge.

          Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că   sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată.

 

          Această activitate se înscrie în cadrul unei campanii umanitare iniţiată încă din anii trecuţi la nivelul Jandarmeriei Române, prin unităţile teritoriale, scopul fiind contribuţia indirectă a jandarmilor la salvarea vieţilor unor persoane aflate în suferinţă.

Activitatea se va încheia  când toţi cei înscrişi pe listele unităţii se vor deplasa la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge.

 Sursa: Jandarmeria Satu Mare