Anunțul privind deschiderea noii filiale a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă, de către deputatul Bogdan Diaconu, președintele al PRU la nivel național. Filiala din Satu Mare îl are președinte pe Aurel Ghencean, are 25 de membri care au adunat 250 de semnături.
La nivel național se desfășoară o acțiune de strângere de semnături pentru înregistrarea partidului la tribunal. Au fost adunate deja 27.000 de semnături, necesarul fiind de 25.000.
Deputatul Bogdan Diaconu a explicat că partidul are o ideologie naționalistă, însă nu naționalismul promovat de oameni ca Vadim sau Gigi Becali, ci un naționalism modern, lupta cu extremismul și secesionismul maghiar și unirea României cu Moldova.
Mesajul central îl reprezintă însă „justiția socială”, în acest sens chipul lui Vlad Ţepeş a fost ales simbol al partidului.