PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Coica susţine că mitingul de pe Şoimoşeni a fost unul politic

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a afirmat astăzi, într-o conferinţă de presă, că str. Şoimoşeni nu s-a modificat din cauza reprezentanţilor firmelor care nu s-au înţeles cu privire la stabilirea unui acces temporar la unităţi, acuzându-l pe principalul organizator al protestului de vineri, Augustin Istoc, membru PNL, că a politizat evenimentul, fiind în campanile.

Edilul a afirmat, alături de directorul Construcţii Drumuri, Stelian Popa, că în 2012 a fost planificată refacerea porţiunii respective, dar pentru că reprezentanţii firmelor nu s-au mai înţeles cu privire la ruta alternativă, deoarece reabilitarea nu putea fi făcută sub trafic, proiectul a fost abandonat. Primarul a subliniat că utilajele de la Construcţii Drumuri au aşteptat o lună de zile ca firmele să se înţeleagă între ele, dar nu s-a mai respectat angajamentul iniţial, adică maşinile celorlalte firme să treacă prin curtea unei societăţi.

„D-l Istoc, ca un mincinos ne-a tot aburit. Maşinile au stat mai bine de o lună acolo, dar noi avem şi alte proiecte. După o lună vine la mine şi spune că pierde bani, că nu poate să lucreze. Am zis că dacă nu sunt serioși, nu pot să se înțeleagă, stopăm lucrarea și ne mutăm în altă parte. Acum , în 15 octombrie primesc memoriu de la dl. Iștoc să fac. Tu nu-mi vii mie acum să spun să fac din moment ce n-am prevăzut buget pentru tine. Un an şi ceva n-ai venit la mine să spui să facem,a cum că e campanie electorală vii şi spui să facem, că-i campanie electorală că el e membru marcant PNL, deci cu Iohannis, sare la gâtul primarului PSD. Asta e nesimţire curată şi minciună. Public îl atenţionez pe demagogul Iştoc că dacă vin la mine cu o hârtie că s-au înţeles cu accesul găsim soluţii, altfel nu am cum pentru că blocăm tot când săpăm cu utilajele”, a spus primarul.

Tot în cadrul conferinţei, directorul TRansurban, Ionuţ Bujor, a dezminţit acuzaţiile aduse de Iştoc cu privire la faptul că autobuzele nu ar merge până la fabrica sa, arătând că zilnic pe ruta nr. 13 se efectuează 5 curse iar pe ruta 18 – 4 curse.