PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare, primul judeţ care a inventariat terenurile ce pot fi retrocedate

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, s-a aflat astăzi în Satu Mare, el având o întâlnire cu autorităţile locale şi cu sătmărenii ce întâmpină probleme în procesul de restituire a proprietăţilor confiscate de comunişti.

Acesta a felicitat Instituţia Prefectului pentru să a reuşit să finalizeze procesul de inventariere al terenurilor conform Legii 165, fiind primul judeţ care a făcut acest lucru.

Judeţul Satu Mare este singurul judeţ din România care a încheiat activitatea de inventariere a terenurilor în vederea identificări acelora care pot fi retrocedate prin legile fondului funciar, mă refer la terenuri agricole şi forestiere, inventariere care a fost deja avizată de Oficiul de Cadastru. E un lucru bine făcut de prefectul de Satu Mare şi alte persoane”, a spus Băeşu.

Acesta a făcut câteva referiri la unele plăţi dubioase pentru „băieţii deştepţi” care au avut o anumită reţea de a obţine bani, făcând referire inclusiv la sătmăreanul Michael Mureşan, care a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.

Am avut momente, din 2012 de când sunt eu preşedinte, când ne-am uitat stupefiaţi cum ne intră banii în cont şi cum le intră la unii cu care noi ştim că suntem în proces. Câştigăm procesul şi ni se spune după aceea recuperaţi-vă banii, şi bani nu prea ai cum să-i recuperezi. (…) Părerea mea e că ANRP-ul a fost cel mai mare contributor indirect la Rolls Royce, Panamera, Bentley. Băieţii ăştia care, să mă scuze, unii nu prea au multă şcoală, nu ştiu să facă o afacere, au ştiut-o pe aia cu două hârtii, şi iată-i milionari în euro pe banii dvs, pe banii mei, ai copiilor mei“, a mai spus Băeşu.

În cadrul întâlnirii, sătmărenii i-au adresat acestuia mai multe întrebări.