PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Spitalul Judeţean are 10 echipamente de protecţie împotriva Ebola

prefectura satu marePrefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a dispus vineri, 31 octombrie 2014, către instituţiile cu atribuţii în domeniu măsurile necesare în vederea aplicării urgente a prevederilor hotărârilor Comitetului Naţional Ebola (C.N.E.) şi ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, transmise de către preşedintele C.N.E., secretarul de stat dr. Raed Arafat.

        Prin aceste hotărâri se stabileşte creşterea capacităţii de intervenţie în prevenirea şi combaterea infecţiilor cu virus hemoragic Ebola, prin achiziţia de echipamente, materiale şi servicii speciale, gestionarea corectă, unitară şi echilibrată în privinţa măsurilor adoptate de către autorităţile române în ceea ce priveşte evoluţia virusului hemoragic Ebola, aplicarea unor măsuri în punctele de trecere a frontierei de stat precum şi pentru persoanele imigrate ilegal în România. Astfel, autorităţile vamale şi ale Poliţiei de Frontieră au sarcina identificării şi anunţării Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a persoanelor care intenţionează să ajungă în România din una dintre ţările în care evoluează această epidemie.

        Direcţia de Sănătate Publică ia măsuri pentru  efectuarea controlului medical iniţial, prin punctele sanitare de frontieră sau în colaborare cu personalul cabinetelor medicale de frontieră, incluzând verificarea existenţei simptomelor clinice ale infecţiei şi termometrizarea temperaturii corporale, precum şi pentru completarea chestionarului medical şi al chestionarului de identificare a localizării pe teritoriul României.

        În cadrul întâlnirii privind managementul instituţional în cazul apariţiei infecţiilor cu virusul hemoragic Ebola, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare a anunţat că la nivelul unităţilor sanitare din judeţ a fost demarată procedura de achiziţie a echipamentelor de protecţie, majoritatea fiind deja aprovizionate.

        Spre exemplu, la nivelul Unităţii de Primire Urgenţe(UPU) din cadrul Spitalului Judeţean (SJU) Satu Mare au fost achiziţionate zece echipamente complexe de protecţie, a fost identificat spaţiul adecvat pentru izolarea persoanei/persoanelor bolnave şi s-a elaborat un protocol de lucru la nivelul unităţii.

        În finalul şedinţei de lucru, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat conducerilor instituţiilor colaborare şi comunicare în vederea aplicării unitare a măsurilor de creştere a capacităţii de intervenţie în prevenirea şi combaterea infecţiilor cu virus hemoragic Ebola.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Exit mobile version