Detalii cu privire la această competiție au fost oferite astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către președintele CSM Satu Mare, Valeriu Neagu și inițiatorii acestui eveniment, directorul Clubul Sportiv Fușle Security, Vasile Fușle, Vasile Fușle junior și Florin Fușle.
Până în prezent s-au înscris un număr de 50 de sportivi, urmând ca până sâmbătă să se mai înscrie și alți sportivi atât din țară cât și din străinătate, categoria de vârstă fiind de peste 30 de ani.
Cântarul oficial va avea loc în data de 10.10.2014, începând cu ora 19:00 până la ora 21:00 dar și în data de 11.10.2014, între orele 9:00 și 11:00 la sala Ecaterina Both.
Competiția se va desfăşura atât la masculin cât și la feminin, pe o singură suprafață de luptă. Timpii de luptă diferă pentru fiecare categorie de luptă.
Participanți la această competiție sunt sportivi din Austria, Ungaria, Slovacia, Germania, Serbia, Portugalia iar din România vor participa mai multe cluburi din Târgul Mureș, Odorheiu Secuiesc, Pitești, Oradea, Timișoara și Ploiești. Din Satu Mare vor participa sportivii Pelcz Attila categoria M4 90 de kg, Bologa Ciprian categoria M1 100 Kg, Pop Ovidiu categoria M1 + 100kg, Vălean Adrian categoria M1 73 Kg, Gergely Attila categoria M4 90 Kg și Vasile Fușle junior categoria M1 81 de kg.
De asemenea vor participa campioana mondială la judo Lena Sterea și vicecampionul mondial la judo Sinka Zobolcs.
În această competiție vor arbitra: arbitrul național Florin Fușle, antrenorul Marian Halas, Adrian Petre din Cluj, și antrenorul principal și coordonator, Vasile Fușle senior. La finalul competiției va avea loc o festivitate de premiere a sportivilor câștigători.
În cadru conferinței, Vasile Fușle junior a declarat că acest turneu va continua an de an și speră să atragă câți mai mulți sătmăreni. De asemenea a mai anunțat că această competiție va fi difuzată online pe orajudo.ro.
Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Fușle Security în colaborare cu Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean, CSM Satu Mare și Federația Română de Judo.