PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zilele Recoltei vor avea loc în perioada 10-12 octombrie în Satu Mare

Primarul Dorel Coica şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Satu Mare, Ioan Pop, au anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă că în weekendul 10-12 octombrie în Piaţa 25 Octombrie şi în Pasajul Corneliu Coposu va avea loc o nouă ediţie a sărbătorii Zilele Recoltei.

Pe parcursul celor trei zile, circa 45 de agricultori, fermieri şi producători de produse tradţionale îşi vor oferi spre vânzare recoltele şi bunătăţile din acest an.

Pe lângă legume şi fructe, se vor putea cumpăra produse tradiţionale de carmangerie, lactate, sucuri, boace, vin, pălincă, must, căpşuni din Drăguşeni şi chiar cătină albă.

Vor mai fi producători din Maramureş (zacuscă, dulceţuri), Sălaj (ceaiuri), Alba (produse apicole) şi Bistriţa Năsăud (artizanale).

Începând de vineri vor fi amplasate corturile şi se vor putea cumpăra produsele expuse, urmând ca deschiderea oficială să aibă loc sâmbătă, de la ora 12:00, după care va fi susținut un spectacol folcloric.

Primarul Dorel Coica a mai declarat că prin intermediul vicepreședintelui Mircea Govor a invitat Consiliul Județean să fie partener la acest eveniment, motivând că nu a apucat să discute cu președintele Adrian Ștef.