PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ziua Porţilor Deschise la Colegiul Psihologilor din Satu Mare

Federaţia Mondială a Sănătăţii Mintale sărbătoreşte în fiecare an, la data de 10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, prilej prin care se aduce în atenţia opinei publice mondiale o problemă de sănătate publică prioritară.

Sănătatea mintală este o componentă a sănătăţii prin care fiecare dintre noi îşi realizează potenţialul intelectual, afectiv şi relaţional. Tema ediţiei din  acest an este “Viaţa cu schizofrenie” – o încercare de a înţelege povara resimţită atât de persoanele bolnave, cât şi de familia acestora.

Acest eveniment pledează pentru necesitatea reală ca bolnavii de schizofrenie să beneficieze de tratament adecvat, să conştientizeze paşii, persoanele, specialiştii la care pot apela în caz de nevoie, dar şi acceptarea acestor bolnavi în societate. Pentru a marca acest eveniment şi în Satu Mare, în data de 13.10.2014, la ora 16:00, pe B-dul Vasile Lucaciu, nr. 8, la sediul filialei Colegiului Psihologilor Satu Mare se vor organiza  porţi deschise (prezentări de teme, dezbateri, proiecţie filme).

Intrarea este gratuită şi pot participa specialişti în domeniul medical, psihologi, studenţi şi alte persoane interesate de această tematică.

Sursa: Colegiul Psihologilor Satu Mare