Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

ACL Satu Mare a încheiat campania printr-un ”marș al speranței”

ACL Satu Mare (61)Staff-ul de campanie al ACL Satu Mare a marcat astăzi, încheierea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, printr-o acțiune în municipiul Satu Mare.

Liderii ACL au transmis un ultim îndemn electoral sătmărenilor, indiferent de etnie, să se prezinte duminică la urne și să-l voteze pe Klaus Iohannis, un președinte european, serios, echilibrat și diplomat.

Întreaga echipa a Alianței Creștin Liberale din Satu Mare mulțumește în primul rând tuturor sătmărenilor pentru că ne-au fost alături și i-am bătut pe PSD și pe candidatul lor la președinție, Victor Ponta, în primul tur. În turul doi, este nevoie mai mult decât oricând ca sătmărenii să iasă la vot. Avem de ales între un președinte european, serios, echilibrat, diplomat, așa cum trebuie să aibă orice țară europeană, Klaus Iohannis. Cealaltă alternativă este un președinte neserios, mincinos, de-a dreptul prost-crescut, care jignește în fiecare zi românii și a făcut cea mai murdară campanie electorală din ultimii 25 de ani. Este vorba de Victor Ponta. Nu cred că decizia este grea, mă bazez foarte tare pe luciditatea sătmărenilor și cred că sătmărenii vor da un președinte ardelean țării”, a declarat deputatul Andreea Paul.

Pornim astăzi, în ultima zi de campanie, într-un traseu prin frumosul nostru municipiu Satu mare, un traseu al speranței aș spune eu pentru o Românie normală. Vrem să le spunem astăzi sătmărenilor indiferent de etnia lor că merită să-l voteze pe Klaus Iohannis, merită să voteze o speranță pentru o Românie normală. Milităm pentru dreptate, pentru candidat care susține statul de drept și nu pentru celălalt candidat care susține România corupților și care vrea să promoveze Legea amnistiei și grațierii. Nu vom avea 15000 de specialiști în guvernare dacă această lege trece ci vom avea 15000 de pușcăriași pe străzi. Noi nu dorim acest lucru. Noi dorim o Românie normală, o Românie occidentală, din acest motiv îl susținem până în ultimul moment pe Klaus Iohannis. Invit toți sătmărenii, din Tarna Mare până în Pișcolt, de peste tot, tineri și vârstnici, să vină duminică să-l voteze pe Klaus Iohannis, iar de luni să ne bucurăm că avem o țară așa cum ne-o dorim”, a afirmat deputatul Romeo Nicoară.

Avocatul Adrian Cozma a îndemnat și el tinerii la vot și să aleagă un candidat viabil pentru România, și nu ”Victor Ponta care a promis 1 milion de locuri de muncă și am primit în schimb 75000 de șomeri”.

56 comentarii

  1. Mirica Răspunde

    Iohannis Presedinte…Doamne ajuta..

    • Dana Răspunde

      Daca lui Iohannis ii este frica de Ponta si Gadea , in cazul in care ajunge presedinte , ce se face daca il cheama Putin la el ??? Fuge la “masa ” Merkel plangand ???
      Rusine Iohannis…si ne vedem la vot !!!

      • Satmarean Răspunde

        „Aș da drept de vot doar celor care dovedesc că au stat în țara cel puțin 3 luni în ultimele 12 luni”, a declarat recent senatorul Cristiana Anghel, unul dintre cei mai cunoscuți parlamentari ai actualei majorități guvernamentale. Eram obișnuit cu tentațiile totalitare ce răzbăteau din declarațiile membrilor PSD, și de altfel am tot avut parte de ele în ultima săptămână. În doar câteva zile am avut un primar PSD care i-a amenințat pe cei care nu votează cu Ponta că le dă foc ca la șobolani, un președinte de organizație ce amenința șefi de instituții publice că nu se pun în slujba lui Victor Ponta, dar și un îndemn la război civil, venit din partea Olguței Vasilescu. La toate acestea se adaugă aruncarea unor găini strangulate în curtea ACL, pe care era scris numele lui Klaus Johannis, gest ce amintește de practicile naziste.
        Totuși, parcă nimic nu exprimă mai bine caracterul totalitar al acestui partid decât atitudinea liderilor PSD despre dreptul românilor de a vota. Expresia cea mai clară a tendințelor fasciste promovate de pesediști a venit marți seara, la Realitatea TV, când însuși candidatul Victor Ponta ne-a transmis că dreptul de vot este “o lozincă”. Odată cu această declarație putem concluziona că aceasta este de fapt opinia partidului și că elucubrațiile fascistoide promovate în ultima perioadă de unii pesediști nu sunt doar o întâmplare.
        Aceste declarații ne-au arătat clar că pentru pesediști dreptul la vot și în general drepturile și libertățile românilor sunt supuse negocierii sau depind de “bunăvoința” unui lider politic sau a unei majorități guvernamentale. Pesediștii cred că pot negocia drepturile și libertățile românilor așa cum negociau Hrebenciuc sau Ilie Sârbu pădurile României.
        Spațiul occidental este dominat de ceea ce numim cultura libertății. Pe baza acestui fundament se sprijină deopotrivă drepturile și libertățile cetățenești, modul de organizare al instituțiilor statului și chiar economia. La baza culturii libertății stau anumite adevăruri acceptate, iar în centrul acestora se află ceea ce numim drepturile naturale. Printre drepturile fundamentale se numără dreptul la viață, dreptul la libertate, libertatea religioasă, libertatea de expresie, libertatea de asociere, dar și dreptul de a-ți decide singur viitorul. De aceea în Constituția SUA se vorbește despre “Life, Liberty and the pursuit of Happiness” (Viață, Libertate și dreptul de a-ți căuta fericirea). Părinții Fondatori ai Statelor Unite știau că statul nu trebuie să se implice în viața cetățenilor, ci doar să le garanteze drepturile și libertățile.
        Părinții democrației americane considerau că drepturile și libertățile au ca sursă însuși momentul Creației. Astfel, acestea nu pot fi legiferate, negociate sau supuse dezbaterii, deoarece țin de natura umană. E adevărat, se pot aduce completări, așa cum a făcut Curtea Supremă din Statele Unite, ce a decis de exemplu că un drept fundamental este și dreptul la intimitate.
        Ceea ce trebuie să știe însă Victor Ponta & co. este că drepturile naturale precedă existența oricărei forme guvernamentale. “Legile naturale sunt o lege eternă și permanentă și sunt obligatorii pentru toată omenirea și anterioare oricărei instituții”, explica Alexander Hamilton, unul dintre Părinții Fondatori. În plin război pentru independența, un alt “Founding Father”, Thomas Jefferson, arăta cum coloniile își cer “drepturile lor ce derivă din drepturile naturale și nu un cadou din partea unui magistrat”.
        Numeroși gânditori americani, mai ales dintre cei care au gândit modul în care urma să funcționeze democrația americană, s-au inspirat din John Locke, în special din Two Treaties of Government. Jefferson, Adams, Hamilton sau Madison luaseră contact direct cu scrierile lui Locke. Gânditorii americani l-au interpretat pe Locke ca pe un exponent al tradiției raționalismului politic britanic, la care au adăugat tradiția biblică. În sistemul legislativ britanic, drepturile naturale au fost înțelese și acceptate, chiar și în lipsa unei Constituții (nici astăzi Marea Britanie nu are o Constituție). Principala idee a lui Locke era aceea că libertatea se bazează pe drepturile naturale și că legile britanice trebuie să aibă ca fundament acest concept. Despre legile naturale a scris și Edward Cook, considerat a fi cel mai mare jurist din perioada de domnie a Elisabetei I. “Legile naturale sunt ceea ce Dumnezeu, la momentul creației naturii umane, a insuflat în inima sa, pentru a-l feri și a-l îndruma”.
        Ceea ce distinge Războiul de Independență american de orice altă revoluție, fie ea franceză, rusă, spaniolă sau chineză, este faptul că cele 13 colonii nu au luptat pentru a răsturna ordinea de atunci. Din contra, coloniștii doreau păstrarea drepturilor și libertăților ce le reveneau în mod natural. Ei cereau respectarea drepturilor fundamentale pentru “orice persoană născută ca cetățean englez” (adunarea colonială din Maryland, 1639). William Penn, în 1675, vorbea deja despre “vechile și de necontestat drepturile ale englezilor”. Când englezii au impus noi taxe, în 1765, însuși trimisul Regelui în colonii arăta că “Actul Parlamentului este împotriva Magna Charta și împotriva drepturilor naturale ale englezilor, deci, conform Lordului Coke, nule și fără efect juridic”.
        Peste mai puțin de 48 de ore mergeți la vot și probabil că vă întrebați de ce citiți despre coloniile americane în loc să citiți despre cei doi candidați. Cred că e totuși indicat să votăm având în minte că actualul premier neagă românilor drepturi fundamentale, drepturi pe care părinții democrației americane le considerau a fi de necontestat.
        Revendind la prietenii noștri, trebuie să înțelegem că în momentul în care au solicitat respectarea drepturilor lor naturale, se găseau deja într-o dilemă profundă: la ce autoritate supremă ar putea face apel, când drepturile lor erau atacate chiar de către cei care ar fi trebuit să se asigure că le sunt respectate? Răspunsul a fost și este unul singur: drepturile naturale.
        Richard Henry Lee, un politician remarcabil din Virginia, explica atunci că drepturile coloniștilor se bazează pe “o fundație formată din patru părți: pe legile naturale, pe legile britanice, pe documente și pe datină”. Și totuși, arăta el, “trebuie să ne sprijinim pe cea mai puternică bază, pe drepturile naturale”. Poziția sa a fost acceptată ulterior și de reprezentanții coloniilor și astfel a luat naștere cea mai liberă națiune din istorie. De altfel, chiar în Declarația de Independență a Statelor Unite, se spune că independența se sprijină pe “Legile naturii și pe legile lui Dumnezeu”.
        Revenind în prezent, cred că este de neacceptat ca un guvern să îngrădească dreptul cetățenilor români de a vota, drept ce derivă din drepturile naturale. Cum am putea oare vorbi despre respectarea drepturilor fundamentale când în fruntea Cetății ar putea ajunge o persoană care neagă aceste lucruri? Datorită naturii sale, fiecare om este propriul său conducător natural, cu capacitatea de a se guverna singur și de a-și alege singur conducătorii, în mod rațional și liber, conform propriilor sale interese. Dictaturile au negat acest drept propriilor cetățeni. Exact același lucru îl face astăzi actualul Guvern, prin refuzul de a deschide secții de vot acolo unde este nevoie de ele.
        În curând vom merge să ne alegem președintele. Tot ce știu este că îl voi alege pe cel care îmi pare a fi mai apropiat de ideile Părinților Fondatori decât pe cel care chiar și acum trei sau patru secole ar fi părut un radical împotriva căruia o mână de oameni ar fi luptat pentru libertate.
        Mergeți la vot și alegeți candidatul împotriva căruia Jefferson, Adams, Hamilton și Madison nu ar avea motive să pornească un război pentru câștigarea independenței și apărarea libertăților ce derivă din drepturile naturale.

  2. satmarean Răspunde

    Iohannis-presedinte!

    • Dana Răspunde

      Iohannis este un papusar,romanii iar vor sa fie subjugati de haita lui Basescu, chiar nu au capacitatea de a judeca ???

  3. observator Răspunde

    Cred că Ponta va fi un rău preşedinte. Şi motivul principal este că este corupt până-n măduva oaselor. Nu neapărat că este corupt în sensul juridic, ci este corupt sufleteşte, este omul care nu crede în valori, nu crede în adevăr, nu crede în justiţie, în sensul fundamental al cuvântului sub aspect instituţional. Este un om care şi-a falsificat titlul de doctor, a scris cărţi pe care de fapt nu le-a scris el decât într-o mică măsură. A blocat după aceea o comisie ministerială la CNADTCU care trebuia să declarare acest lucru. Acum a venit cu argumentul că Înalta Curte i-a dat dreptate. Dar cine ştie puţin cum stau lucrurile ştie că Înalta Curte nu i-a dat dreptate, nu a spus că Ponta nu a plagiat”, a amintit Andrei Cornea pentru gândul. Pe de altă parte, acesta îi reproşează lui Klaus Iohannis faptul că a acceptat cu prea mare uşurinţă, în 2008, să fie „premierul Grivco”, aşa cum l-a numit Traian Băsescu.
    http://www.g

    • Dana Răspunde

      NU JOHANNIS. Pentru că odată cu alegerea lui ar urma un an (cel puțin) de lupte, trădări, moțiuni de cenzură și așa mai departe în care PDL plus ce a mai rămas din PNL vor face tot ce le va sta în putere să ajungă la guvernare, ori pentru mine guvernarea PDL a fost cea mai dezastruoasă din istoria postdecembristă, la toate capitolele, dar în primul rând la EDUCAȚIE. Cu 2,81 % din PIB alocat acestui capitol, guvernul Boc a stabilit un record negative, greu de egalat (sper), dar asta nu a fost sufficient. Au mai taiat salariile profesorilor cu 25 %, demotivând complet o categoriei care era și așa sub o mare presiune financiară. Iar bomboana de pe colivă a fost Legea Educației, nr. 1/2011, o lege, pur și simplu, imbecilă. Și aici putem să enumerăm: finanțarea per elev, clasa a IX-a la gimnaziu, profesionala începând cu clasa a X, examenele naționale prinse în afara statutului cadrului didactic și multe altele. O lege atât de proastă te duce cu gândul la prostie sau la sabotaj, ambele fiind de neacceptat. Șansa educației (și nu numai) ar fi fost fondurile europene, dar și la acest capitol PDL și-a dat cu stângul în dreptul reușind ca până în iulie 2012 să primească de la UE suspendarea plăților pe aproape toate liniile de finanțare pentru neregulile din 2010 și 2011.

  4. Gigi Răspunde

    Ponta atacat si de oamenii lui https://www.f

  5. Darius Răspunde

    Te-ai săturat de PSD, de Ponta, de toată hoția din țară? Voteaza Iohannis!

    • Dana Răspunde

      Iohannis nu inseamna SCHIMBARE ! Iohannis inseamna TOT BASESCU !
      Dupa 10 ani cu Basescu, VREM TOT REGIM BASESCU ?!
      Iohannis nu inseamna nimic.E doar o marioneta ! In spatele lui,oameni puternici, fara scrupule si fara drag de tara, fac jocurile.Si sunt extremistii lui TOKES.Si e extrem de periculos…Si nu e joaca!Iohanis a acceptat sprijinul extern/intern al extremistilor si le-a si multumit !

      Vreti liniste,unitate si prosperitate sau vreti dezbinare, ura si razboi ?!…

  6. LIBERal Răspunde

    Cei care votează cu Ponta sunt acei oameni prost informați ori sunt nişte dobitoci carora le place săracia si mizeria in care trăiesc si cele 38 de taxe noi inventate de dl Ponta in 2 ani pt a destabili linea de mijloc din Romania precum taxa stabilită pe stâlp.. Si cu siguranță in 5 ani o să tot avem parte de taxe inventate. O să ajungem să plătim si aerul pe care il respirăm cu dl Ponta.. Din cauza voastră e tara asa cum este. .. Sa va fie Rusine cei ce votaţi cu Ponta…. Luptaţi pt IOHANNIS VREM SCHIMBAREA

    • tot liberal Răspunde

      Multumim, asemenea. Adica: ba pe-a ma-tii. Te tii liberal, dar esti mai comunist decât peceristii: cine nu-i cu noi,e împotriva noastră! Adevărat liberalism! Marsh la gara.

  7. dascal Răspunde

    Chiar nu inteleg cum nu v-ati saturat de acest discurs de politician mincinos, pe care il propun politicienii tuturor partidelor de 25 de ani, acest tip de discurs care se vede de la o posta, acest tip de discurs cu vorbe multe si goale, cu tonul ridicat, tocmai acest ton ridicat arata cum incearca sa convinga populatia de minciunile pe care le spun, de 25 de ani toti au urlat in gura mare cum face Ponta acum, ca va dau pensii, salarii, etc. Chiar nu vedeti oameni buni diferenta dintre un politician mincinos Ponta care incearca prin toate mijloacele sa va ia votul doar ca sa obtina PSD toate puterea, si un politician care este sincer Johannis, da, chiar este sincer acest Johannis, luati interviurile date de ei in ultima saptamana, luati dezbaterile, si veti vedea un Johannis care dincolo de toti ceilalti din ACL, nu incearca sa va minta prin vorbe multe, un om pe care se vede sinceritatea, in timp ce acest smecher de Ponta minte cu nerusinare, prin faptul cum ridica vocea, cum vorbeste in continuu de crestere economica in timp ce Romania e in saracie. Este incredibil! Este pt. prima oara cand ajunge in finala prezidentiala un om sincer, un om care pare din alt film, din altfel de peisaj politic, este o sansa unica pt. Romania, chiar este. Uitati-va la discursurile celor 2 din ultima vreme, uitati-va in ochii lor, uitati-va cum acest Ponta vorbeste ca o moara stricata de lucruri mincinoase pe care nici el nu le crede. Chiar nu vedeti diferenta, chiar nu v-ati saturat de vorbe goale, chiar doriti sa puneti presedinte un prim-ministru care de 2 ani jumate nu a realizat nimic? Oameni buni, unde sunt autostrazile? Unde sunt locurile de munca, unde este educatia de calitate? Unde sunt prieteni toate acestea?!! L-am auzit pe acest Johannis spunand un lucru pe care nu l-am auzit la niciun candidat, si anume faptul ca EDUCATIA ESTE PRINCIPALA SOLUTIE PT. PROBLEMELE ROMANIEI!!! Si asa este oameni buni, educatia este cheia, de acolo pleaca totul!!! Eu nu va inteleg, v-as intelege daca acest Ponta ar fi guvernat foarte bine de 2 ani incoace, v-as intelege daca acest Ponta nu ar mai minti si manipula in halul cum o face. Chiar nu vedeti cum pe pagina Antena 3 cum toate mesajele anti-Ponta sunt eliminate, chiar nu vedeti cum televiziunile A3 si Romania tv manipuleaza intr-un mod jignitor la adresa populatiei? Chiar nu vedeti aceste lucruri? Chiar nu doriti o schimbare in modul de a se face politica, chiar nu vedeti diferenta intre Johannis si Ponta? Este o sansa unica, e greu ca sa mai ajunga in urmatorii ani un politician sincer in politica la varf, chiar doriti sa ratati acesta sansa? Oameni buni, o sa regretati in 2015 alegerea facuta, dar va fi prea tarziu atunci, o sa vedeti cum va vor fi bagate noi taxe si impozite pt. a se recupera pomenile de acum, dar probabil ca atunci veti da vina pe sluga Taricenau care va conduce guvernul, si veti spune ca nu Ponta a facut-o. Eu sper ca totusi va veti da seama pana veti merge la sectia de vot, si veti vota responsabil. Salvati va rog Romania, nu o condamnati inca 5 ani la saracie, coruptie, mizerie, politica murdara, etc. Nu am niciun interes sa spun aceste lucruri, doar imi iubesc tara si e prima oara cand sunt implicat ata de tare emotional intr-un eveniment politic, pt. ca chiar cred ca tara asta are o sansa in 16 noiembrie 2014, chiar cred asta, chiar cred ca Johannis reprezinta un prim pas in salvarea Romaniei!!! Salvati Romania!!!!

  8. Ionel M. Răspunde

    E ultima zi de campanie electorală, o campanie mizeră, ce ne-a dezbinat. Fiind un om ce detestă minciuna, gălăgia, populismul, ipocrizia și apreciază lucrul bine-făcut, rămân la convingerea că alegerea mea este firească. Votez KLAUS IOHANNIS!
    Nu uitați,dragi români!
    VOTUL este PUTEREA noastră!
    EXERCITAȚI-VĂ acest drept constituțional! ALEGEȚI SĂ VOTAȚI!
    VIITORUL nostru depinde și de VOTUL TĂU.
    Invită-ți apropiații SĂ IASĂ LA VOT!
    Dacă ești în străinătate, sună-i pe cei de acasă și INVITĂ-I SĂ VOTEZE! Dacă ne-am fi manifestat corect puterea noastră, prin vot, cu responsabilitate, mulți dintre semenii noștri nu ar fi fost obligați să ia calea străinătății!
    VOTUL TĂU CONTEAZĂ! ÎN VOTUL TĂU, STĂ VIITORUL NOSTRU!

  9. adina Răspunde

    VOTEZ IOHANIS,este cel mai bun pt noi satmarenii,uitati-va la reprezentantii lui Ponta in Satu Mare .
    Va place ce primar avem,nici mie un mincinos JOS COICA MINCINOSUL.

  10. Mirica Răspunde

    /photo.php?fbid=794473547281442&set=a.794473607281436.1073741829.100001564113628&type=1

  11. unu Răspunde

    bai desteptilor, nu v-ati dat seama pana acum ca majoritatea celor care il voteaza pe Ponta nu au internet?

  12. mikei mouse Răspunde

    Din pacate asa este , Pontistii nu prea au internet!!!Dar putem sa facem ceva,,,TOATA LUMEA LA VOT,,, Sa votam Johanis, altfel de luni ne vom numi tovarasi, si nu e o gluma!!! Chiar asa am uitat ce inseamna sa nu fim liberi???Sa fim stresati in administratie de PSD??? E posibil asa ceva , cu atatia inculti ca Mircea Govor si altii?? Nu se mai poate, totul depinde de noi!!!

    • Dana Răspunde

      Gata ! Noi satmarenii ne-am saturat de Klaus Iohannis ! Ne-am saturat de traficantul de copii ! Ne-am saturat de atatea minciuni si dezinformare din partea unui om care nu stie ce vrea pt Romania !Ne-am saturat de Basescu, Boc, Blaga, Udrea, Videanu ! JOS IOHANNIS ! VOTAM PONTA !

  13. Sherlock Holmes Răspunde

    Cred ca Ponta va fi un presedinte rau pentru infractorii basisti care au furat tara timp de 10 ani…Cred ca acestia se dau de ceasul mortii si fac orice(dezinformari sau manipulari)pentru a-i face campanie unui candidat mort pe jumatate in care-si pun speranta salvarii.La tepe cu toti Blegii,Boc-cii si Fluturii hoti din Romania !!La puscarie cu banditul basecsu !!

    • Dana Răspunde

      NU JOHANNIS. Pentru că odată cu alegerea lui ar urma un an (cel puțin) de lupte, trădări, moțiuni de cenzură și așa mai departe în care PDL plus ce a mai rămas din PNL vor face tot ce le va sta în putere să ajungă la guvernare, ori pentru mine guvernarea PDL a fost cea mai dezastruoasă din istoria postdecembristă, la toate capitolele, dar în primul rând la EDUCAȚIE. Cu 2,81 % din PIB alocat acestui capitol, guvernul Boc a stabilit un record negative, greu de egalat (sper), dar asta nu a fost sufficient. Au mai taiat salariile profesorilor cu 25 %, demotivând complet o categoriei care era și așa sub o mare presiune financiară. Iar bomboana de pe colivă a fost Legea Educației, nr. 1/2011, o lege, pur și simplu, imbecilă. Și aici putem să enumerăm: finanțarea per elev, clasa a IX-a la gimnaziu, profesionala începând cu clasa a X, examenele naționale prinse în afara statutului cadrului didactic și multe altele. O lege atât de proastă te duce cu gândul la prostie sau la sabotaj, ambele fiind de neacceptat. Șansa educației (și nu numai) ar fi fost fondurile europene, dar și la acest capitol PDL și-a dat cu stângul în dreptul reușind ca până în iulie 2012 să primească de la UE suspendarea plăților pe aproape toate liniile de finanțare pentru neregulile din 2010 și 2011.

      • Teo Răspunde

        Eu stiu ca Ponta este prost si acum chiar a dovedit la toata lumea omul este mic mic de tot in fata lui Basescu pentru ca filmul asta a fost dat chiar in campanie si il stie toata lumea ,asa ca a fost penibil .

  14. dascal Răspunde

    Președintele Traian Băsescu susține că Guvernul și MAE au obstrucționat intenționat votul românilor din diaspora și le-a cerut românilor din străinătate să vină la vot, chiar dacă asta înseamnă o zi pierdută și distanțe mari de parcurs.

    ”În ceea ce privește campania electorală. Până la urmă ea se finalizează, teoretic, azi, dar în fapt tot acest zbucium al spectrului politic, al cetățenilor simpli din această perioadă campanie se încheie duminică prin exercitarea dreptului suveran al poporului de a votat.

    A fost evident faptul că membri Guvernului, MAE încearcă să obstrucționeze votul cetățenilor români din străinătate. Avem și câteva elemente foarte clare:

    1. Comunicatul de ieri al MAE din Germania, care a demontat ipoteza premierului Ponta că nu se pot face secții suplimentare în Germania. Germania nu interzice existența și interdicția unor secții suplimentere pe teritoriul său.

    Am constatat că speranța mea la numirea domnului ministru Meleșcanu la MAE. Domnul Meleșcanu a continuat linia fostului ministru Corlățean, încercând să demonstreze ceea ce nu se poate demonstra: că nu se pot înființa alte secții față de turul I.

    2. Comisia de la Veneția nu interzice adoptarea unor acte normative cu 6 luni înainte de alegeri, dacă acestea vin în sprijinul bunei desfășurări a procesului de vot”, a declarat Traian Băsescu.

  15. observator Răspunde

    Protestele împotriva lui Victor Ponta au reizbucnit în marile orase. La Iași, simpatizanții lui Klaus Iohannis au cântat imnul național, în timp ce la Cluj Napoca ei au venit cu bannere de susținere a prezidențiabilului ACL și cu mesaje împotriva adversarului său.

    La fel se întâmplă și la București și la Sibiu, Arad și Timisoara.
    http://www.stiripesurse.ro/au-inceput-protestele-in-ara_939083.html

  16. LIBERal Răspunde

    Noul USL este o minciună pentru că noua alianță nu poate exista. Motivul e simplu: PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu nu este, încă, înscris la tribunal.

    • geo Răspunde

      Ponta va castiga si mult trambitatul “peneleulmare” va avea o poveste urata in care liberalii vor fi ejectati si pedelistii vor inhata fraiele partidului. Iohannis va fi inlaturat pentru ca, nu-i asa?, a pierdut in mod rusinos iar peneleii astia micii, adica voi, vor pleca cu coada intre picioare spre casa sau, unii, depinde care daca vor mai primiti, spre PLRul care, spui tu, nu exista. Vorbim dupa vot.

  17. scarbit de politruci Răspunde

    cozma , blaga si andreea paul sunt motivul pt care nu am votat cu johannis in turul 1 si nu pot sa ii fac fericiti cu votul meu nici in turul 2 desi ii detest pe psdisti si pe ponta!!!

    • Sanda Răspunde

      Adica cei din jurul lui Ponta: Hrebenciuc si ai lui,prietenul Sova,socrul Ilie Sarbu, mentorul Adrian Nastase sunt mai buni? Dar prietenii mai noi ai lui Ponta, DD si Vadim Tudor?

  18. observator Răspunde

    La finalul ultimei zile a campaniei electorale, preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie de presă, în care i-a îndemnat pe români să voteze duminică indiferent de impedimente: „ Îi chem pe băsişti să vină duminică la vot să le dea vreo lecţie”, a spus şefului statului, care a acuzat Guvernul şi MAE că obstrucţionează votul diasporei. „Aş face observaţia asupra căreia aşez toată responsabilitatea preşedintelui României că a fost evident faptul că membrii Guvernului şi MAE încearcă să obstrucţioneze votul cetăţenilor români din străinătate”, a mai spus şefului statului. Totodată, Băsescu a anunţat că va publica un clip despre Victor Ponta pe pagina sa de Facebook: „Eu am mai spus-o: atunci când e faţă în faţă cu mine, e ca un pisicuţ. Cum ajunge în faţa unui microfon, devine erou. După conferinţa de presă, veţi găsi pe Facebookul meu un filmuleţ – să vedem cum e pisicuţul!”.
    http://www.gandul.info/politica/bataia-filmuletelor-presedintele-a-publicat-pe-facebook-un-clip-cu-victor-ponta-premierul-contracareaza-cu-o-manea-am-si-eu-un-filmulet-cu-domnul-basescu-eu-am-mai-multi-follower-si-13558246

  19. cocos Răspunde

    daca vreti sa va mearga bine, votati un gaozar, pe johannis, un prost, un las, un mincinos, o sluga a lui basescu, omul care-i npoarta olita lui blaga, olteanu, macovei.

  20. Mirica Răspunde

    BES a menţionat, într-un comunicat de presă, că în sala de vot se pot afla “doar un număr de alegători egal cu numărul cabinelor de vot” şi că, în afară de membrii biroului electoral al secţiilor de votare, de candidaţi şi de persoanele acreditate, “nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare”, potrivit puterea.ro.

    fac un apel catre tineri ! Rog,nu fiti pasivi,viitorul nostru e in pericol,nu exista viitor intr-un stat dictatorial mafiot,nimeni n-o sa ne rezolve problemele decat luand atitudine !Si tu,si eu,suntem responsabili daca peste cateva ore ne vom trezi intr-un stat dictatorial.

    VOTATI IOHANNIS,,,DOAMNE AJUTA

    • tilica Răspunde

      bai mirica, tu n-ai alta treaba decat sa stai si sa scrii in gol pe net? du-te tata si fa o plimbare ca e toamna lunga, indiana, relaxeaza-te, ca o sa ai depresii serioase de luni incolo. E pacat de tine, baiat tanar. Sau nu trebe sa imi para rau ca ti-ai luat malaiu pentru ce ai scris aici in ultima luna?

  21. toma Răspunde

    Stiti de nu are Iohannis melci? Pentru ca i-au fugit toti. Asta are doua viteze: încet si foarte încet.

    • Sanda Răspunde

      Si viteza lui Ponta la ce ne foloseste? Ne merge mai bine de cand este premier? E adevarat ca spune minciuni cu o viteza ametitoare, de ajung romanii sa-l creada. Numai ca, din cauza vitezei, se mai incurca. Va amintiti cum spunea, dupa ce a pierdut Geoana alegerile prezidentiale, ca “sistemul lor de fraudat alegerile a fost mai bun”? Sunt convinsa ca maine sistemul de frauda al PSD isi va face datoria. Iar viteazul si vitezomanul Ponta va sustine ca romanii din strainatate care nu au putut vota din cauza incompetentei guvernului sau sunt de fapt niste agitatori.
      Ponta este un om fara caracter, insa romanii nu vad asta, romanii voteaza dupa cum “dau pe sticla” cei doi candidati, dupa ce talente actoricesti au in dezbaterea televizata, nu dupa ceea ce au facut in viata lor cei doi candidati. De fapt, pe nimeni nu a interesat ce au raspuns cei doi candidati, in ce masura au raspuns efectiv la intrebari, si cat de adevarate sau false au fost datele cuprinse in raspunsuri. Ceea ce a contat a fost jocul actoricesc. Si, este adevarat, Ponta este un foarte bun actor. Atat de bun incat considera ca nu are nevoie de sufleor si atunci face greseli, pentru ca nu-si mai aminteste ce a mintit ultima data.
      Culmea nerusinarii juristului Ponta a fost sa sustina ca are o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care ar stabili ca nu a plagiat. De ce nu a prezentat continutul deciziei respective? Ma deranjeaza ca ne crede tampiti, buni doar sa-i acordam votul pentru a continua sa ne conduca cu cinismul si nerusinarea care-i sunt caracteristice.

  22. Mirica Răspunde

    Iohannis este viitorul presedinte…va multumesc la toti cei care il votati.. HOMEPAGE >>
    Scrisoare către „Bardul Neamului Românesc” | Ioan Gyuri Pascu, pentru Tudor Gheorghe
    Ioan Gyuri Pascu • Publicat: 15 Noi 2014, 13:21 • Actualizat: acum 11 ore • 36210 vizualizări • 0 comentarii

    24.4K 9

    17 0

    Scrisoare către „Bardul Neamului Românesc”

    Mă adresez „ bardului neamului românesc” cunoscut sub numele de Tudor Gheorghe.

    Mă numesc Ioan Gyuri Pascu şi sunt cetăţean romăn creştin-ortodox, născut din sânge de român spurcat cu sânge de ungur ,de slovac şi de polonez, în 1961,în Agnita,fix în mijlocul Romăniei Mari.

    N-am fost si nu voi fi membru al vreunui partid,poate doar dacă s-ar infiinţa un partid al IUBIRII,LUMINII şi ADEVARULUI.

    N-am participat la nicio campanie electorală şi nu voi spune românilor cu cine să voteze sau să nu voteze,E fix treaba lor.Oricum ,in acesti 25 de ani de „libertate” am fost „guvernaţi”de niste indivizi lipsiti de cel mai elementar bun simţ,care şi-au facut nevoile, ca să mă exprim elegant,pe alegătorii lor.

    Sunt şi eu posesor de voce,nea Tudore.Poate nu asa grozavă ca a matale sau,dacă mă gândesc puţin,poate că da.

    In calitate de fost strungar,profesor de limba română (nasol pentru o corcitură,nu?),de autor a şase cărţi şi a 12 albume de muzică originală cu textele aferente,de interpret al unor rolişoare in niste filme premiate internaţional, imi voi permite ca,in numele tuturor celor nascuţi pe acest pământ din familii mixte sau de alte naţionalităţi,să cer iertare domniei tale că nu suntem rumâni atât de verzi si de vii ca domnia ta!

    P.S. grijă la colegii din Filarmonicile cu care umbli prin ţară,pe banii nu ştiu cui.Verifică-i dacă sunt toţi rumâni vii.

    Initial voiam să–mi pun un deget pe obraz,da’ mi-am amintit ca bunica( pardon- jumate slovacă,jumate poloneză),m-a invăţat să cer iertare chiar dacă nu socot că am greşit!

  23. Mirica Răspunde

    mai yilica..nume predestinat eu nu te pun nici pe tine nici pe cei care nu sunt interesati sa citeasca postarile mele ,o pot face doar cei cu capacitatea de intelegere…in rest Iohannis o sa fie si presedintele vostru….poate ca ati auzit de cuvintul RESPECT…

  24. Mirica Răspunde

    Tatal cantaretului Tudor Gheorghe, Ilie Tudor, a declarat ca nu sustine Antena 3, dupa ce pe postul de televiziune au aparut informatii ca artistul ar fi transmis un mesaj de sustinere, dupa condamnarea lui Dan Voiculescu.

    “Eu nu ma uit la mizeria lor. Si cum sa creada cineva ca eu as putea sustine pe un bogatas care a facut avere din banii comunistilor, care mai e si condamnat acum? Sunt uimit ca si-au permis sa spuna asa ceva, nu cred ca fiul meu ar fi putut sa spuna si el asa ceva.

    Fiul meu este in strainatate acum, il sun peste cateva zile. Este o manevra tipic comunista. S-au folosit de numele meu in campania lor de salvare a unui comunist murdar. Asa procedeaza comunistii, dintotdeauna, ii stiu bine”, a spus Ilie Tudor, intr-o declaratie pentru Alexandru Cautis, de la Kamikaze.

  25. Mirica Răspunde

    SIGUR CA UNELE POSTARI SUNT PRELUATE,DAR IMPORTANT ESTE MESAJUL CARE AJUNGE LA CEI CARE VREAU SA-L INTELEAGA…..

  26. Mirica Răspunde

    -sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xap1/v/t1.0-9/10500540_10203350852547448_4624414498981457792_n.jpg?oh=4793803406e144b7fae98aada0d675da&oe=54D5DB4D&__gda__=1424076824_bd2a50003285197712f4ffe0c28f72ea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.