PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ACL Satu Mare: Satu Mare a votat pentru o Românie a respectului

sigla-acl-pngSatu Mare, vă mulțumim, România, vă mulţumim! Muțumim sătmărenilor pentru votul  plin de speranță acordat duminică, pentru o Românie a respectului și civilizației.

Îi felicităm pe toți românii care și-au exprimat într-un  mod covârșitor și apăsat dreptul la vot, arătând că de la acesta trebuie reconstruită România cu toți cei din țară, mai ales cu cei din afara țării.

Ziua de duminică este o demonstrație că, după 25 de ani de la Revoluție, românii au votat și și-au luat țara înapoi. 
Acum, România și-a proiectat un viitor nou, unul mai bun, alături de un om cinstit, un om care să ne reprezinte cu dreptate și cu cinste în Uniunea Europeana și în întreaga lume.
Mulțumim tuturor sătmărenilor și întregii țări pentru că, de data aceasta, în ciuda campaniei extrem de agresive duse de PSD, oamenii au ieșit la vot în număr mai mare decât în turul I. Avem peste 11,5 milioane de votanți, din care peste 6,2 milioane au votat cu Klaus Iohannis, fapt ce demonstrează că Președintele României, Klaus Iohannis, este legitimat într-o foarte mare măsură, atât din țară, cât și de voturile oamenilor din diaspora.. 
Mulțumim sătmărenilor din diaspora care au făcut eforturi considerabile să își exprime dreptul la vot și au fost mai mult decât solidari cu românii din țară și din întreaga lume.
E o emoție mare! Şi mai ales pentru Satu Mare, deoarece ziua de duminica a demonstrat că sătmărenii au speranță și vor o Românie normală, o țară a lucrului bine făcut.

Vă mulțumim pentru încrederea acordată. Cu toţii suntem foarte mândri de președintele României, Klaus Iohannis.

Romeo Nicoară                                                         Petre Mureșan

Președintele PNL                                                     Președintele PDL

Co-presedinte ACL Satu Mare                            Co-presedinte ACL Satu Mare

Exit mobile version