
Joi în jurul orei 10.00, pe raza localităţii Viile Satu Mare a avut loc un accident de circulaţie. Poliţiştii rutieri sătmăreni au stabilit din cercetările efectuate la faţa locului că evenimentul s-a produs în următoarele împrejurări: Alexandru S., de 78 de ani, a condus autoturismul marca Volkswagen şi a accidentat uşor un bărbat de 58 de ani, care circulând cu bicicleta nu a acordat prioritate de trecere autoturismului prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului „Cedează trecerea”.
Celor 2 persoane implicate în accident le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii..
În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Poliţia Satu Mare