PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A furat cablul de transmisie CFR dintre Negreşti şi Bixad

Lucrătorii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că între Staţiile CF Negreşti Oaş şi Bixad sunt întrerupte comunicaţiile telefonice. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, iar din cercetările efectuate s-a stabilit că circutitele Transmisii Telecom Radio au fost secţionate. In colaborare cu poliţiştii de ordine publică negreşteni  Mare a fost identificat, în apropierea locului faptei , Iosif  F., în vârstă de 57 de ani,  care folosind un patent , ar fi secţionat circuitele TTR de comunicaţii cu Reglatorul de Circulaţie, Comenzi Căi Libere şi Mişcare şi Rezervă, în lungime totală de 1500 metri, fir de oţel , cu diametrul de 4 mm., în vederea utilizării în scop personal. Circulaţia feroviară nu a fost pusă în pericol, nu au fost înregistrate întârzieri secţia CF în cauză fiind închisă circulaţiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

Sursa: Poliţia Satu Mare