PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Klaus Iohannis: Nu concep să fie tranzacționate voturile românilor ca o marfă

Candidatul ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis, a reiterat într-o conferință de presă, că nu va negocia cu candidații care au ieșit din cursă pentru a fi susținut în cel de-al doilea tur de scrutin.

Treaba cu negocierea este foarte simplă: eu nu concep să fie tranzacționate voturile românilor ca o marfă, nu se poate așa ceva. Din acest motiv am spus că nu voi negocia cu candidații care nu au intrat în turul doi pentru voturi. Ce să negociez? Ei nu au în buzunar aceste voturi. Aceste voturi sunt la români, fiecare cu votul lui. Aceste voturi ale românilor mă interesează. Ce vreți, să mă apuc și eu de trocuri politice, să promit nu știu cui că-l fac premier de rezervă? Sau că îl fac consilier de obiecte sau de lucruri? Nu pot să fac așa ceva. Eu doresc votul românilor, nu doresc negocieri care nu duc niciunde. Eu mă bucur de toate voturile care vin spre mine din partea cetățenilor români, indiferent de etnie sau religie. Dacă lideri politici afirmă că mă votează, înseamnă că programul meu i-a convins“ a explicat Klaus Iohannis.

Sursa: ACL Satu Mare