Tribunalul Bucureşti a respins, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, în data de 13 noiembrie 2014, recursul formulat de Michael Mureşan împotriva unei sentinţe prin care se anulase o executare silită pentru suma de 23.819.691 lei, dând câştig de cauză Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Suma de 23.819.691 lei a fost trasă din conturile A.N.R.P., în luna aprilie 2013, de către Biroul Executorilor Judecătoreşti „Dumitrache şi Dumitrache”, printr-o procedură de executare silită iniţiată în noiembrie 2012.
A.N.R.P. va începe procedura de recuperare a sumei executate în mod nelegal şi punerea acesteia la dispoziţia persoanelor cu adevărat îndreptăţite la despăgubiri.
Modul în care s-au luat banii din conturile A.N.R.P. a făcut obiectul unui dosar instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în care Michael Mureşan a fost trimis în judecată.
Decizia Tribunalului Bucureşti confirmă încă o dată temerile exprimate public de A.N.R.P., care a atras atenţia că prin abuzurile în materia executării silite au fost deturnate sume importante de bani, cuvenite adevăraţilor beneficiari ai legilor de despăgubire.