Spectacolul secției române a Teatrului de Nord a fost făcut după o dramatizare a romanului fantastic ”Inimă de câine” și descrie avatarul, metamorfoza chinuitoare care intervine în evoluția unui blând cățeluș maidanez din Moscova după ce a fost supus unui transplant de hipofiză de la o ființă umană – numai că această experiență de translație spre umanizare se dovedește a fi un eșec, personajul devenind un individ violent și imprevizibil de cea mai joasă speță.
În duelul dintre omenia câinelui și ferocitatea omului învinge cea din urmă iar cel care a experimentat schimbarea, profesorul Preobrajenski (adică Schimbătorul la Față) nu reușește decât să transfere animalului, odată cu inima unui om și tot ceea ce are specia noastră mai abject și mai scârbavnic.
”Avem cu toții o șansă ca să dăm publicului un text extraordinar este vorba despre această minunăție scrisă de Bulgakov într-o perioadă foarte cruntă din Rusia, anii 1925. Piesa este o nuvelă din care noi am făcut un spectacol pentru că e foarte ușor de dramatizat. Echipa este destul de bună, mai sunt lucruri de pus la punct dar sper ca până duminică să fim acolo unde mă gândesc eu să fie acest spectacol și sper să aibă și șansă spectacolul pentru că ar fi întrunite majoritatea condițiilor”a declarat Cristian Ioan.
Directorul executiv al Teatrului de Nord, Adriana Vaida consideră că echipa de actori este foarte bună, că sunt niște actori foarte talentați cu un spirit ludic care se pot mula pe foarte multe și care merită într-adevăr să fie lăudați pentru că orice spectacol este făcut din caractere și din personaje.
În încheiere, regizorul a mai declarat că dacă spectacolul va avea un real succes, meritul îl va avea actorii trupei din Satu Mare.