PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Dorel Coica a pornit iluminatul de Sărbători

Satu Mare a îmbrăcat straie de sărbătoare în această seară, după ce primarul Dorel Coica  împreună cu zeci de copii au pornit iluminatul ornamental cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Sute de sătmăreni au luat parte la acest moment mult așteptat, care a avut loc la bradul din parcul situat în Centrul Vechi al orașului.

Cei prezenți au avut parte și de cadouri, astfel că primarul Dorel Coica și președintele CJ, Adrian Ștef însoțit de cei doi copii ai lui au împărțit bomboane de Crăciun copiilor dar și părinților și bunicilor. Mai mult, aceștia s-au îndreptat pe platoul din fața statuii lui Vasile Lucaciu unde s-au pozat  în sania lui Moș Crăciun trasă de reni.

Ornamentele cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2014 sunt amplasate în P-ţa Libertăţii, B-dul I.C. Brătianu, intersecţia I.C Brătianu cu Vasile Lucaciu, în P-ţa Romană, Podurile Golescu și Decebal, Drumul Careiului ( între poduri), intersecţia Crinul, intersecţia Burdea.

Executantul lucrării este SC Elba Com SA, Timişoara iar valoarea lucrării a fost de 200.000 lei  + TVA.