Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Concert Talisman, fasole cu cârnați și focuri de artificii de Ziua Națională a României

Eugeniu Avram, Radu Roca, Adrian Stef, Micea Govor (1)Conducerea județului a anunțat astăzi, într-o conferinţă de presă, programul manifestărilor organizate la Satu Mare cu ocazia Zilei Naţionale a României. Sătmărenii vor avea parte de concerte susținute de interpreți renumiți, atât de muzică populară cât și de muzică ușoară, de fasole cu cârnați și de un spectaculos foc de artificii, care va marca această sărbătoare a românilor.

În cadrul conferinței, prefectul Eugeniu Avram, a declarat că toată manifestarea care va avea loc de Ziua Națională a României a fost gândită împreună cu alte instituții județene și se dorește a fi o reușită a județului, pentru ca cetățenii sătmăreni să se bucure de această zi națională a românilor.

Mulțumesc atât Consiliului Județean cât și Primăriei pentru modul în care au colaborat și am reușit să cădem de acord pentru a organiza un eveniment deosebit la nivelul județului nostru”, a spus Eugeniu Avram.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a invitat toți sătmărenii la aceste manifestări deosebite organizate de Ziua României.

Ca de fiecare dată, în fiecare an, de 1 Decembrie vă așteptăm să sărbătorim Ziua Națională a României aici în județul și municipiul Satu Mare”, a declarat Adrian Ștef.

La rândul său, vicepreședintele CJ, Mircea Govor a precizat că Ziua Națională a României este cea mai importantă zi pentru români, iar pentru această zi, a declarat că s-a pregătit un spectacol artistic special, în care vor concerta interpreți renumiți, dând-o exemplu pe solista de muzică populară, Veta Biriș, care îi va onora, cu prezența sa, pe sătmăreni în data de 1 Decembrie.

Mai mult, viceprimarul Radu Roca a anunțat că pe lângă spectacolele care vor avea loc, Primăria va oferi sătmărenilor fasole cu cârnați în Piața 25 Octombrie, special pentru această zi dedicată sătmărenilor, iar ziua se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Programul dedicat Zilei Naționale a României:

 24-11-2014-afis-A2-2-page-001 (1)

24 comentarii

  1. roman Răspunde

    Ceva atît de banal, la cel mai important eveniment din istoria României.

  2. denis Răspunde

    cum să fie banal, doar se dau cîrnați !!!! înălțător!

  3. Roxana Gheorghiu Răspunde

    Park FOLCK Grup… de FOLK a auzit cineva?

  4. Roxana Gheorghiu Răspunde

    Park FOLCK Grup… de FOLK a auzit cineva?

  5. aluzivu Răspunde

    Sunt postac ACL
    Prost platit,
    Asta e!

  6. melinda Răspunde

    Coica sudistul crede ca ne mai pacaleste ca in 2012 cu minciunile indrugate,este un primar fara credibilitate ,mincinos si dezinteresat.
    ILUMINAT DE SARBATORI SECOND HAND A FOST IN2013 IN BAIA MARE ACELEASI DECORATIUNI.

  7. Doina Răspunde

    Sigur, era mai bine pe vremea lui Csehi si Gyuszi, cand noi romanii nu aveam voie sa ne sarbatorim Ziua Nationala!

  8. satmarean Răspunde

    Iar risipiti banii publici! In afara de asta, la ce va pricepeti, domnule Stef?

  9. functionar prost pe banii statului Răspunde

    nimic nu va convine??? de ce vreti?? vacante???

  10. cineva Răspunde

    De ca nu se da mamaliga? De ce nu se da mancarea traditonala romaneasca?

  11. SATMAREAN Răspunde

    Domnule presedinte Stef, credeam ca sunteti consiliat bine, de cand doctorul Feli, cel ce i-a lasat postul de director protejatului Robert, a ales sa se ocupe doar de dumneavoastra. Se pare ca m-am inselat. Ramaneti la fel de infantil cand va ocupati de treburile judetului, ca si cand declarati ca USL traieste. Totusi, domnule Adrian Stef, v-ati mai dumirit? USL chiar traieste? Daca raspunsul este afirmativ, va recomand sa treceti pe la fostul dumneavoastra colaborator, academicianul Enatescu. Sunt sigur ca domnia sa va trece peste orgolii si va va ajuta, cel putin cu un sfat!

  12. relu Răspunde

    Astia ne toaca banii nostri! JOS cu Stef si Govoride!

  13. Vasile Răspunde

    sigur ca la multi le-ar conveni sa stam cu capul in pamant de Ziua Nationala a Romaniei, ca pe vremea lui Cehi si Ilies.
    Bine ca atunci cand va faceti voi Partium, nu este niciun comentariu negativ, desi cheltuiti miliarde. Nu e ciudat?
    Trebuie sa ne fei rusine ca suntem romani? Avem voie sa cheltuim doar pentru sarbatorile celorlalti?

    • Norick Răspunde

      Mai bine prinde-i de mănuța pe Doina și faceți o tură prin șentru,și lăsați comentariile provocatoare… 😀

  14. roman Răspunde

    Tocmai aceasta e ideea, Ziua Națională să fie organizată așa încît să nu ne fie rușine! Dar acest program e tot în stilul de pe vremea comuniștilor, doar că în loc de un dictator avem mai mulți!

    • matroz Răspunde

      @roman:Ca sa nu fim singuri ii invitam si pe cei desi zic diaspora astfel:
      Va asteptam cu drag !!!
      Valentin Cernei
      Diasporei, cu drag

      Iubiţi zidari şi dragi bucătărese,
      Îngrijitori de babe şi bătrâni,
      Vă mulţumesc că sunteţi buni români
      Şi a-nceput de ţară să vă pese.

      Voi cei care trimiteţi euroi
      În ţara asta plină de prostie
      Să o scăpaţi de crunta sărăcie,
      Veniţi să vă luaţi ţara înapoi!

      Acum e minunat şi câinii toţi
      Îşi poartă-n cozi în linişte covrigul,
      A dispărut şi foamea, dar şi frigul
      Şi nu mai vezi picior de mafioţi.

      Aveţi motive clare de mândrie:
      Din hobby, munca s-a făcut servici,
      Lucrează oamenii parcă-s furnici,
      E libertate şi democraţie.

      Sistemul sanitar s-a transformat –
      Nu mai există nicio boală gravă,
      Mâncarea-i toată bio, nu otravă
      Precum era atunci când aţi plecat.

      V-aşteaptă ţara să o ridicaţi
      La rang de societate-occidentală,
      Că ştiţi că ne-aţi lăsat în pielea goală…
      Veniţi acum să ne şi îmbrăcaţi!

      Veniţi să faceţi noul paradis,
      Fără chineji şi ruşi, doar cu germanii,
      Noi punem ţara, voi veniţi cu banii
      Şi reînfiinţăm micul Paris.

      Aşa că luaţi-vă din timp bilete,
      Să nu vă-nghesuiţi precum la vot
      Şi-apoi să credeţi iar că-i vreun complot,

      Deci, cătinel, poftiţi pe îndelete!
      V-aşteaptă înapoi întreaga ţară,
      E minunată-acum, cum v-aţi dorit,
      O să aveţi un trai preafericit,
      Veniţi, vă rog…, că mergem noi afară!

  15. dacul Răspunde

    Măi ”romane”, poate vii și cu o sugestie!

  16. debarcader Răspunde

    Îi faină poezia lui matroz. Sa nu uităm că diasporenii ne-au pus președinte și în 2009! Și cât s-au lăudat cu asta! Au procedat corect, că ne-au încălțat atunci, încă patru ani cu Băsescu? Dar acum?

  17. UrBeA Răspunde

    Mai Roman, copil de lele, poate ai trait prin bananieri pana acum. Pana in 2012 nu s-a facut nimic de Ziua Nationala la Satu Mare, ii fi si tu ceva romanas parat vopsit in verdele patriotic al vecinilor, bucatar de gulas traditional „romanesc”. Daca se face nu e bine ca de ce se face daca nu se face iar e bai ca nu se face! Mai postaci politici campania s-a incheiat, mai terminati dracu’ ca sunteti penibili, iar tu „satmarean” ne-am saturat de aberatiile tale scormonite din simt asa-zis jurnalistic, nu iti mai da Arpy niciun leu asa ca mai stai drac „cumintica”!

  18. Românul Răspunde

    Măi Norick, știm că urăști tot ce-i românesc, dar măcar de Ziua noastră Națională, ai putea să ne dai pace? Mulțumesc!

  19. cineva Răspunde

    De ziua Națională toti românii ar trebui să poarte opinci si să mănânce mămăligă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.