PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Concert Talisman, fasole cu cârnați și focuri de artificii de Ziua Națională a României

Conducerea județului a anunțat astăzi, într-o conferinţă de presă, programul manifestărilor organizate la Satu Mare cu ocazia Zilei Naţionale a României. Sătmărenii vor avea parte de concerte susținute de interpreți renumiți, atât de muzică populară cât și de muzică ușoară, de fasole cu cârnați și de un spectaculos foc de artificii, care va marca această sărbătoare a românilor.

În cadrul conferinței, prefectul Eugeniu Avram, a declarat că toată manifestarea care va avea loc de Ziua Națională a României a fost gândită împreună cu alte instituții județene și se dorește a fi o reușită a județului, pentru ca cetățenii sătmăreni să se bucure de această zi națională a românilor.

Mulțumesc atât Consiliului Județean cât și Primăriei pentru modul în care au colaborat și am reușit să cădem de acord pentru a organiza un eveniment deosebit la nivelul județului nostru”, a spus Eugeniu Avram.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a invitat toți sătmărenii la aceste manifestări deosebite organizate de Ziua României.

Ca de fiecare dată, în fiecare an, de 1 Decembrie vă așteptăm să sărbătorim Ziua Națională a României aici în județul și municipiul Satu Mare”, a declarat Adrian Ștef.

La rândul său, vicepreședintele CJ, Mircea Govor a precizat că Ziua Națională a României este cea mai importantă zi pentru români, iar pentru această zi, a declarat că s-a pregătit un spectacol artistic special, în care vor concerta interpreți renumiți, dând-o exemplu pe solista de muzică populară, Veta Biriș, care îi va onora, cu prezența sa, pe sătmăreni în data de 1 Decembrie.

Mai mult, viceprimarul Radu Roca a anunțat că pe lângă spectacolele care vor avea loc, Primăria va oferi sătmărenilor fasole cu cârnați în Piața 25 Octombrie, special pentru această zi dedicată sătmărenilor, iar ziua se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Programul dedicat Zilei Naționale a României: