PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tinerii sătmăreni au votat pentru o Românie a lucrului bine făcut

klaus iohannis2Mulțumesc sătmărenilor dar mai ales  tinerilor care au înțeles prin prezenta lor la vot, responsabilitatea conferită de acest drept, câștigat cu atâtea sacrificii. Tinerii au înțeles primii că România trebuie să intre în normalitate și că această stare  poate fi garantată doar prin câștigarea alegerilor de către candidatul ACL, Klaus Iohannis. Doar un  președinte serios, competent  și care susține valorile europene poate moderniza statul și duce Romania spre vestul civilizat. Cu toții ne dorim o țara europeană, locuri de muncă, învățământ de calitate, sănătate și nu în ultimul rând respect din partea instituțiilor statului. Victor  Ponta a demonstrat că poate  să ne unească, cel mult, în sărăcie și umilință pentru ca respectul  și bunăstarea sunt doar pentru  baroni și apropiații lui : rude, prieteni, lideri de partid.  Este evident că tinerii nu mai cred în minciunile lui Ponta.

Deși n-am împărțit 1000 de carnete de partid, tinerii din ACL au făcut campanie din inimă, entuziaști și  încrezători. Am făcut o campanie civilizată, cu bun simț, iar rezultatul obținut ne conferă mai multă determinare. Vremea populismului, a promisiunilor și a minciunilor apune încet, dar sigur. Dovada cea mai grăitoarea este eșecul lui Ponta în Satu Mare. Nici vizitele dese cu ocazia inaugurărilor investițiilor lui Boc, nici trâmbițarea obositoare a unor mult visate  investiții pentru Sătmar, nu i-au mai garantat lui Ponta succesul la urne. Putem spune că scârbiți de demagogie și minciună, prin votul lor negativ, negreștenii i-au retras proaspătului ,,cetățean de onoare ” distincția conferită cu puțin timp în urmă. Sătmărenii au votat  Klaus Iohannis, candidatul dreptei  unite, imuni la pomeni electorale, insensibili la promisiuni, puternici în fața amenințărilor PSD-iste.

Sătmărenii au dovedit prin votul lor, ca își doresc o altfel de  Românie și un altfel de viitor. Votându-l pe Klaus Iohannis avem garanția unui președinte onest și dedicat total proiectelor care vizează viitorul modern al României. Haideți să scoatem Sătmarul din baia roșie în care se zbate și să-i dam o șansă la modernizare  și dezvoltare. Haideți să votăm pentru Klaus Iohannis  și pentru lucrurile bine făcute!

Adrian COZMA

 Președinte Tineret ACL

Sursa: ACL Satu Mare

 

Exit mobile version