PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zece grădinițe se vor construi în județul Satu Mare

Prefectul Eugeniu Avram și inspectorul școlar general al ISJ Satu Mare, Claudiu Mondici, au anunțat astăzi într-o conferință de presă că se vor construi 10 grădinițe în județul Satu Mare, în cadrul unui program derulat de Ministrul Educației. Valoarea totală a investiției este de 4.570.143 de lei și peste 200 de copii se vor bucura de ele.

Potrivit prefectului, la nivel de județ sunt cuprinse în proiect un număr de 27 de grădinițe dintre care 22 vor fi construcții noi, 3 reabilitări, o modernizare, o consolidare și o extindere. Pentru început, au fost luate în vederea execuției grădinițele cu două săli, respectiv zece grădinițe dintre care două sunt în curs de derulare, lucrările fiind începute. Mai mult, acesta a mai precizat că în program vor urma construirea a 5 grădinițe cu trei săli, 5 grădinițe cu patru săli și 2 grădinițe cu șase săli.

Cele 10 grădinițe cu două săli de grupe vor fi construite în: Căuaș, Comlăușa- comuna Batarci, Pășunea Mare –  comuna Călinești Oaș, Sărăuad – Tășnad, Homorodul de Jos- Homoroade, Hodod, Pomi, Beltiug, iar cele 2 grădinițe pentru care s-au început lucrările sunt în Tășnad și Hrip.

Inspectorul școlar general al ISJ, Claudiu Mondici, a declarat că suma totală a contractului pentru cele 10 grădinițe cu două săli de grupe, este de 4.570.243 de lei iar celelalte grădinițe prevăzute în proiect încă nu au fost licitate de către Ministerul Educației Naționale.