Cei care au consuma mai mult alcool decât trebuie au nevoie de câteva remedii pentru mahmureală.
Iată o listă cu remedii pentru mahmureală, care te pot ajuta să scapi de durerile de cap:
1. Apa
Apa este o necesitate. După cum se ştie alcoolul este diuretic şi poate cauza deshidratare. Tocmai de aceea, înainte de a merge la culcare este indicat să bei, până la jumătate de litru de apă. Iar data viitoare când mergi la o bere, specialiştii recomandă să bei un pahar cu apă după fiecare bere astfel încât să înlocuieşti fluidele pe măsură ce le pierzi.
2.Băuturi pentru sportivi
Chiar dacă efectul diuretic al alcoolului poate duce la pierderea unor electroliţi, nu este nevoie ca aceştia să fie înlocuiţi imediat. Ce înseamnă acest lucru? Spre exemplu mulţi oameni cred că băuturile pentru sportivi, gen Gatorade, sunt recomandate pentru combaterea mahmurelii, însă specialiştii spun efectul acestora nu este diferit de cel al apei, aşa că nu arunca banii pe ferestră şi rămâi la apa plată.
3. Cafea
Mulţi oameni, mahmuri sau nu, preferă să înceapă ziua cu o cafea bună. Este totuşi bine de ştiut că o cafea nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor. În funcţie de persoană, cafea poate să te scape de o durere de cap sau să ţi-o amplifice. În cazul în care apelezi la cafea, studiile pe această temă sugerează să bei şi apă întrucât cafeina duce la deshidratare.
4. Mai mult alcool
Cui pe cui se scoate, spune o vorbă din bătrâni, aşa că multe persoane apelează la alcool pentru a scăpa de mahmureală. Specialiştii spun că aceasta este o idee proastă pentru că nu faci decât să amâni inevitabilul, iar durerea de cap va fi amplificată. Plus că astfel poţi să creşti şansele de a deveni dependent de alcool.
5. Pâine prăjită sau biscuiţi
Este un sfat excelent pentru cei care n-au lăsat sticla de bere din mână în ziua de 1 mai. Chiar dacă nicio mâncare n-o să-ţi rezolve problemele cu stomacul, carbohidraţii pot ajuta ca nivelul zahărului să nu scadă prea mult. În mod normal, ficatul începe să producă mai multă glucoză, dacă nivelul zahărului din sânge se reduce. Însă, în cazul în care exagerezi cu băutul, iar ficatul este ocupat cu metabolizarea alcoolului nu mai poate produce glucoză, ceea ce înseamnă un nivel al zaharului scăzut şi, prin urmare, vei fi iritabil şi obosit.
6. Mâncare grasă
Ceea ce mănânci nu prea contează – diferenţa o face mâncarea pe care ai mâncat-o înainte de merge la băută, ea este cea care diminuează durerea de a doua zi. Mâncarea încetineşte absorbţia alcoolului şi cu cât alcoolul ajunge mai târziu în sistemul circulator cu atât mai târziu te îmbeţi.
7. Medicamentele
Poţi scăpa de durerea de cap cu o pastilă, însă apelează la anti-inflamatorii de genul ibuprofenului şi nu la acetaminofen. Acesta din urmă, deşi este ok pentru durerea de cap, poate afecta ficatul care este suprasolicitat cu metabolizarea alcoolului.
8. Vitamine
Nu trebuie să întrerupi multivitaminele dacă eşti mahmur, însă nici un studiu n-a stabilit vreo legătură între acestea şi efectele alcoolului, nicio influenţă pozitivă sau negativă. Iar o singură beţie nu este suficientă pentru a rămâne organsimul fără nutrienţi.
9. Mişcarea
O băutură este metabolizată de organsim într-o oră, astfel că este un mit faptul că tot alcoolul poate fi eliminat într-un singur antrenament. În acelaşi timp, endorfinele pe care organimul le eliberează după o repriză de mişcare îţi poate îmbunătăţi buna dispoziţie. În plus, câteva calorii arse pot să te fac să te simţi mai puţin vinovat că ai exagerat cu băutul. Nu uita de apă pentru a nu rămâne deshidratat.
10. Sexul
Chiar dacă nu există nici o dovadă ce sexul face ca mahmureala să dispară, măcar face timpul să treacă mai repede. Aşa că dacă o partidă de amor te face fericit, just do it.
11. Prevenţia
Un bărbat matur trebuie să dea dovadă de responsabilitate atunci când consumă alcool. Însă dacă ai uitat, iată ce sfat îţi oferă specialiştii: limitează-te la o bere pe oră. Organismul tău va metaboliza fiecare bere în 60-75 de minute. Dacă bei mai mult, nivelul alcoolului din organism va creşte rapid. Deci, regula de bază este moderaţia.
Sursa: www.sfatulparintilor.ro