Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Bărbat tâlhărit sub amenințarea cuțitului de un minor

descărcare (5)Vineri, în jurul orei 10.40 poliţiştii Secţiei Tăşnad au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că, un bărbat din localitate a fost deposedat prin violenţă de suma de 200 lei. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii au stabilit că, în seara zilei de joi, un tânăr în vârstă de 15 ani, din localitatea Becheni, judeţul Satu Mare, însoţit de Florin P., de 34 de ani, s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate Adalbert B. cu scopul de a-l colinda. Au pătruns în locuinţa acestuia pe uşa închisă, dar neasigurată, iar partea vătămată i-a servit cu băuturi alcoolice, toţi trei aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Partea vătămată i-a împrumutat lui Florin P. suma de 10 lei, apoi au continuat toţi trei să consume alcool. La un moment dat minorul sub ameninţarea unui cuţit, pe care l-ar fi luat de pe masă, l-ar fi deposedat pe proprietarul casei de suma de 200 lei, pe care acesta îi avea în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat. În tot acest timp Florin P., i-ar  fi solicitat minorului să-l lase în pace pe proprietar.

Imediat după producerea faptei minorul a părăsit locuinţa părţii vătămate, fiind urmat de Florin P. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că Adalbert B. îi cunoştea foarte bine pe agresor şi pe Florin P., cei 3 consumau frecvent băuturi alcoolice, în locuinţa părţii vătămate.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

4 comentarii

  1. Alin Răspunde

    Sa vina Țepeș sa faca ordine si disciplină. Înteles.?

  2. Terica Răspunde

    Asteptăm să vină si la noi zăpada. !

  3. Terica Răspunde

    Zapada si viscol.

  4. Terica Răspunde

    La multi ani oameni buni. Sa trăiți.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.