Noul centru a fost realizat dintr-o fostă centrală termică dezafectată din cartierul Solidarităţii. Clădirea este una modernă, a fost dotată cu mobilier şi aparatură, urmând să fie oferite servicii sociale. Practic aici va funcţiona un centru de zi pentru 30 de copii şi 30 de vârstnici cu probleme sociale, dar se va oferi şi consiliere unui număr estimat de 3.000 de persoane pe an.
Managerul proiectului Andrea Şveda a spus că se vor oferi servicii de tip consiliere psihologico-socială-juridică.
Primarul Dorel Coica a felicitat echipa care a implementat proiectul.
“Este un model bun pe care dorim să-l implementăm şi în alte cartiere. Felicit şefa de proiect şi toată echipa, mulţumim constructorului pentru calitatea lucrărilor şi sperăm să avem şi în alte cartiere astfel de centre“, a declarat primarul.
Obiectivul general al proiectului a constat în înfiinţarea unei noi structuri de servicii sociale, Centrul Multifuncţional Social, în vederea creării unui sistem flexibil, multidisciplinar care să răspundă cât mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potenţialilor beneficiari şi condiţiilor particulare în care aceştia se află.
Beneficiarul finanţării nerambursabile din fonduri UE a fost Municipiul Satu Mare. Durata de implementare a proiectului a fost de 34 de luni. Valoarea total eligibilă a finanţării a fost de 2.272.892,80 lei din care: contribuţia financiară a UE 1.826.269,36 lei, bugetul naţional 401.165,58 lei şi cofinanţare Municipiul Satu Mare 45.457,86 lei.
Prin acest proiect s-a reabilitat centrala termică dezafectată situată pe Aleea Mirceşti nr. 10 (zona Solidarităţii) cu scopul înfiinţăii unui centru multifuncţional social de consiliere şi centru de zi. Activităţile de construcţie au constat în lucrări de întărire a structurii, etajare parţială şi compartimentare a clădirii în vederea creării unor spaţii suficiente pentru deservirea tuturor serviciilor care se vor oferi în acest centru.
Centrul Multifuncţional va cuprinde următoarele tipuri de servicii: serviciu de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat, servicii de consiliere pentru tineri, persoane adulte, părinţi, vârstnici; serviciu de socializare şi dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă pentru copii din familii în dificultate; serviciu de socializare şi petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice.
Beneficiarii serviciilor Centrului multifuncţional: copii provenind din familii monoparentale sau cu risc de ruptură a legăturii de familie; persoane vârstnice lipsite de sprijin psiho- social; tineri şi persoane adulte aflate într-o situaţie de dificultate generatoare de marginalizare sau excludere socială.
Centrul Multifuncţional îşi va începe activitatea din martie 2015 sub directa coordonare a Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare. Acesta va avea 11 angajaţi.