PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primăria demolează toate garajele fără autorizaţie din Satu Mare

demolare garaje, micro 16 (5)Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Primăria va “demara în trombă” în anul 2015, urmând ca până în primăvară să fie demolate toate garajele fără autorizaţie iar în locul lor să fie amenajate parcări.

Conform statisticii prezentate, pe malul stâng al Someşului sunt 2.665 de garaje fără autorizaţie, iar pe malul drept 779 garaje şi 12 acareturi cu animale, în locul acestora putându-se amenaja mii de locuri de parcare.

Am făcut fotografii, inventariere, vom trimite somaţie. Se vor crea parcări iluminate, au fost nişte austrieci aici, am făcut mai multe echipe şi o recenzie a tuturor zonelor unde vor fi parcări. Vom trimite în prima fază o somaţie pentru clarificare, cei care spun că au documente să vină să le clarificăm cu evidenţa noastră, după care o să trimitem somaţie. Vreau ca 1 martie să ne găsească cu terenul curăţat. Le transmit celor care nu se conformeză şi au construit ilegal că dacă nu vor să şi le demoleze ei le demolăm noi, le emitem o factură, factura va merge la Finanţele Locale şi nu mai fac niciun fel de operaţiune decât după ce-şi plătesc această factură“, a afirmat primarul.

Edilul a mai anunţat c se vor mai monta 77 de camere de suraveghere, centrate pe diguri şi zonele de parcări.

Exit mobile version