PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Spitalul Judeţean Satu Mare va avea aparat de radioterapie

Spitalul Judeţean Satu Mare va fi dotat în cursul anului viitor cu un aparat de radioterapie pentru bolnavii de cancer, aparatul urmând să fie asigurat de către Ministerul Sănătăţii, a anunţat astăzi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor.

Liderul PSD a spus că a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, care i-au promis sprijin şi în anul următor.

“Am avut o discuţie şi cu domnul ministru Nicolae Bănicioiu, va fi cea mai mare realizare pentru judeţul Satu Mare în anul viitor, se va asigura un aparat pentru radioterapie la spital, ceea ce în Satu Mare nu a existat niciodată. Din păcate, toţi bolnavii de cancer trebuie să facă naveta la Baia Mare, Cluj sau Oradea. Acest lucru se va termina, pentru că judeţul Satu Mare va primi un aparat foarte performant pentru radioterapie. Noi vom asigura clădirea în care va fi pus, bineînţeles, tot prin Ministerul Dezvoltării“, a declarat Govor.

Preşedintele Adrian Ştef l-a completat, arătându-se convins că în următorii doi ani infrastructura de sănătate din Satu Mare va fi una modernă.

Vor fi corpuri de clădiri noi ca să putem aduce secţii noi, să putem să ridicăm nivelul de intervenţie şi tratament de la Spitalul Judeţean şi pe alte specializări. O să avem în doi ani infrastructura de sănătate modernă, reînnoită şi cu specializări pe care poate încă nu le-am avut. Vreau să mulţumesc domnului Mircea Govor pentru că s-a implicat şi a putut să aducă aceste investiţii judeţului Satu Mare“, a spus Ştef.