PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Trei migranţi afgani reținuți în vama Petea

DSC_0015Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat şi reţinut trei cetăţeni afgani care încercau să treacă ilegal frontiera de stat, pe jos, în Ungaria.

 Ieri, 11 decembrie 2014 , poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea, jud. Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 9.00, lucrătorii noștri au observat, pe raza localităţii Dorolţ, jud. Satu Mare, trei persoane de origine afro-asiatică îndreptându-se spre frontiera de stat.

Existând date conform cărora cetățenii străini intenționează să treacă fraudulos frontiera în Ungaria, s-a trecut la monitorizarea acestora.

Ajunși în apropierea frontierei, lucrătorii noști i-au oprit pe cei in cauza si i-au condus la sediul poliției de frontieră, pentru a continua cercetărilor. Astfel, s-a stabilit ca sunt cetăţeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, care au declarat că intenționau să treacă frontiera ilegal pentru a ajunge în Spațiul Schengen.

Drept urmare, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei trei migranți au fost predați conform procedurilor Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș.

Sursa: ITPF Sighetu Marmaţiei

Exit mobile version