La data de 30.12.2014, în locuința lui Ioan S., de 35 ani se aflau un unchi , Ioan L., de 52 ani, din localitate şi ginerele său, Claudiu B., de 27 ani, din judeţul Sălaj. După ce au petrecut o perioadă de timp împreună, în jurul orei 21:30 cei doi musafiri au profitat de un moment de neatenţie al gazdei și i-au sustras din buzunarul unei haine suma de 70 lei. Ulterior suma de bani a fost recuperată şi în urma scandalului care a apărut Ioan S., de 35 ani, a fost amenințat cu un cuțit și lovit cu o bucată de lemn în zona capului. Totodată au fost distruse două geamuri în valoare de 100 lei.
Cazul a fost sesizat poliţiştilor prin SNUAU 112 la ora 21,52 de către victimă iar la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Secţiei nr.6, Politie Rurala Tăşnad. În prezent în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, lovire sau alte violente, distrugere și amenințare.
Sursa: IPJ Satu Mare